Arieşul Mihai Viteazu a câştigat meciul cu Unirea Iclod, 2-1, disputat duminică dimineaţă.
Jucătorii lui Lucian Roşu au profitat de acest succes şi le-au luat faţa adversarilor în clasament, Arieşul fiind principala urmăritoare acum a Olimpiei Gherla.
În partida de la Mihai Viteazu s-a văzut că s-au întâlnit două echipe preocupate de ofensivă. Cu peste 120 de goluri marcate împreună până acum, cele două formaţii nu au oferit deloc un joc închis. Finalul primei reprize a fost cu noroc pentru gazde, care au deschis scorul dintr-un penalty transformat de Danciu, dar cu ghinion pentru oaspeţi, Cotuţ ratând o lovitură de la 11 metri chiar înainte de pauză.
Aproape de jumătatea părţii secunde, Buglea a dublat avantajul echipei sale, însă golul meritat al Iclodului a venit în minutul 75, datorită lui Rusu. Oaspeţii nu au mai putut schimba tabela până la final însă, şi au bifat, pentru a doua oară în acest sezon, două eşecuri consecutive.
În schimb, formaţia din Mihai Viteazu a ajuns la şase meciuri la rând fără înfrângere şi a urcat pe locul patru în clasament.