Foto: fourfourtwo.com

Salvatore Schillaci a împlinit 56 de ani. Numele său a fost predestinat pentru glorie. Un adevărat ”Salvatore de la Patria”, ar spune italienii.

 

 

A strâns 16 selecții în tricoul ”Squadrei Azzurra”, pentru care a înscris 7 goluri. A participat la un singur turneu final. Este vorba de Campionatul Mondial din 1990, găzduit chiar de țara unde a văzut lumina zilei. La prima vedere, am putea crede că nu a fost o figură emblematică în selecționata Peninsulei în formă de cizmă, însă nu e deloc așa. Unii au nevoie de ani, poate zeci de ani, pentru a cunoaște gloria. Nu și în cazul eroului acestui material. Într-o singură lună, Schillaci a încântat nu doar milioanele de suflete de pe plaiurile natale, ci întreg mapamondul.

 

Pe 9 iunie 1990, în aplauzele a peste 70.000 de suflete aflate în tribunele grandiosului Stadio Olimpico din Roma, ”Toto”, așa cum era alintat la vremea respectivă, a învins de unul singur naționala Austriei printr-un gol înscris în minutul 78. 10 zile mai târziu a lovit din nou, în poarta Cehoslovaciei, la ultima partidă din Grupa A. Scorul final a fost 2-0, pe lista marcatorilor trecându-și numele un alt greu al fotbalului italian, Roberto Baggio.

Pe 25 iunie, Schillaci și Aldo Serena i-au venit de hac Uruguayului în optimile de finală. Ambii au înscris câte un gol după pauză, la 18 minute distanță unul de celălalt. Uruguay era antrenată la vremea respectivă de Oscar Tabarez, tehnician revenit pe dublei campioane mondiale în 2006, unde se află și în prezent. Din cauza unor probleme grave de sănătate, antrenorul care a luat bronzul cu țara sa la Mondialul din 2010 se deplasează în prezent cu ajutorul unui scaun cu rotile, dar asta nu l-a împiedicat să facă meseria de care s-a atașat profund.

 

Peste alte cinci zile, Schillaci a adus zâmbete pe chipurile suporterilor din România. A înscris unicul gol al meciului cu Irlanda – echipa care i-a eliminat pe tricolori în optimi la loviturile de departajare – din sferturile de finală.

Schillaci, Baresi, Baggio, Zenga, Giannini și Serena păreau de neoprit. Asta până la duelul cu Argentina lui Maradona și Caniggia. Ultimul a înscris golul de 1-1, după ce Italia a condus datorită lui ”Toto”. S-a ajuns la penalty-uri, unde campioana mondială în exercițiu a trecut cu 4-3. Drumul Italiei spre marele trofeu s-a oprit, dar în picioare mai era un obiectiv. Urma finala mică împotriva Angliei.

 

Pe 7 iulie 1990, la Bari, Baggio deschidea scorul în confruntarea cu englezii. Platt a restabilit egalitatea în minutul 81, dar jucătorul care va ajunge un an mai târziu chiar la Bari nu s-a putut bucura prea mult. Schillaci, din lovitură de pedeapsă, aducea victoria Italiei în minutul 86 și, implicit, medalia de bronz.

”Salvatore de la Patria” s-a consolat nu doar cu locul trei, ci și cu titlul de cel mai bun marcator al turneului final găzduit de țara sa (6 reușite).

 

Schillaci s-a remarcat și la nivelul echipelor de club. Alături de Juventus (90 de meciuri și 26 de goluri în perioada 1989-1992) a câștigat Cupa Italiei (0-0 și 1-0 cu AC Milan în 1990) și apoi Cupa UEFA (3-1 și 0-0 cu Fiorentina în 1990). Patru ani mai târziu și-a trecut din nou în palmares Cupa UEFA, de această dată în tricoul lui Inter Milano (30 de meciuri și 11 goluri între anii 1992 și 1994), după o finală cu Austria Salzburg (victorii cu 1-0 în ambele manșe). Ultimul club din cariera sa a fost Jubilo Iwata (86 de meciuri și 58 de goluri în intervalul 1994-1997), alături de care a ieșit campion al Japoniei în anul când a pus punct carierei de fotbalist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.