Ieri l-am sărbătorit pe Salvatore Schillaci, astăzi i-a venit rândul fostului portar Francesco Toldo (49 de ani).
Născut pe 2 decembrie 1971, la Padua, Toldo și-a început cariera la nivel de seniori în 1990. Era legitimat la AC Milan, unde petrecuse trei ani la juniorii echipei. La prima formație a grupării de pe San Siro nu a prins, însă, niciun minut, fiind împrumutat la Hellas Verona, un alt club unde nu a avut șansa de a apăra.
La Trento, în schimb, Toldo a bifat 38 de apariții în stagiunea 1991-1992. Acel sezon i-a oferit încrederea de care a avut atâta nevoie. În sezonul 1992-1993, goalkeeperul italian a fost împrumutat la Ravenna, unde a fost de asemenea om de bază, cu 31 de apariții.
Anul 1993 i-a adus lui Toldo un transfer la AC Fiorentina (335 de meciuri între anii 1993 și 2001), unde a început să cunoască gloria. Mai întâi a pus umărul la promovarea echipei în Serie A (la cinci puncte peste a doua clasată Bari, în ediția 1993-1994 din Serie B), apoi a cucerit două Cupe (1-0 și 2-0 cu Atalanta în 1996; 1-0 și 1-1 cu Parma în 2001) și o Supercupă a Italiei (2-1 cu AC Milan – clubul care nu-i dăduse șanse lui Toldo – în finala din 1996).
La 11 ani de când semnase primul contract la nivel de seniori, chiar cu Milan, Toldo a ajuns la marea rivală Inter (232 de partide în intervalul 2001-2010). Cu ”nerrazzurii” a triumfat de cinci ori în Serie A (la șapte puncte peste AS Roma în sezonul 2005-2006; la 22 de puncte peste AS Roma în ediția 2006-2007; la cinci puncte peste Roma în sezonul 2007-2008; la 10 puncte în fața lui Juventus în stagiunea 2008-2009 și la două puncte în fața lui AS Roma în stagiunea 2009-2010), de trei ori în Cupa Italiei (2-0 și 1-0 cu AS Roma în 2005; 1-1 și 3-1 cu AS Roma în 2006; 1-0 cu AS Roma în 2010), de trei ori în Supercupa Italiei (1-0 cu Juventus în 2005; 4-3 cu Roma în 2006; 1-0 cu AS Roma în 2010) și o dată în Liga Campionilor (2-0 cu Inter în 2010, stagiune unde nu a prins niciun minut). În ultimii ani pe ”Meazza”, Toldo a avut apariții mai are la Inter, fiind rezerva brazilianului Julio Cesar.
La naționala Italiei, Francesco Toldo a prins 28 de selecții între anii 1995 și 2004. Cea mai importantă perioadă în poarta ”Squadrei Azzurra” a trăit-o la Euro 2000, unde a evoluat în toate partidele (2-1 cu Turcia, 2-0 cu Belgia, 2-1 cu Suedia, 2-0 cu România, 3-1 la penalty-uri cu Olanda după 0-0 în timpul regulamentar și 1-2 cu Franța) și a ajuns până în finala competiției.
La acea ediție, selecționerul Italiei a fost Dino Zoff, campion mondial cu țara sa în 1982 și învins un an mai târziu de Ladislau Boloni cu o execuție fantastică, rezultat care a facilitat accesul României la Euro 1984 în detrimentul triplei campioane a lumii. În 2000, Toldo a avut mari emoții la meciul cu România, când Gică Hagi a încercat să-l ia prin surprindere cu un lob, însă mingea a lovit bara. Tot în acel meci, Hagi a luat roșu. Avea să fie ultima sa apariție în tricoul României, după 17 ani în care a înscris 35 de goluri și a participat la șase turnee finale (trei mondiale și trei europene).