12 noiembrie e o dată specială pentru fotbalul sud-african. În 1977 a văzut lumina zilei Benni McCarthy.
Atacantul născut la Cape Town și-a început cariera la seniori în tricoul echipei Seven Stars (56 de meciuri și 38 de goluri în perioada 1995-1997). După doi ani petrecuți la formația din orașul natal, McCarthy a făcut pasul spre fotbalul european și nu oriunde, ci la Ajax Amsterdam (36 de apariții și 20 de goluri în intervalul 1997-1999). Alături de lăncieri a triumfat în campionat (la 17 puncte peste PSV în sezonul 1997-1998) și de două ori în Cupa Olandei (5-0 cu PSV în 1998; 2-0 cu Fortuna Sittard în 1999).
În 1999, McCarthy a ajuns la Celta Vigo (92 de meciuri și 10 goluri între anii 1999-2003), din La Liga. Primul sezon la gruparea spaniolă s-a terminat cu bine, încheind campionatul pe locul 7 și cu opt goluri marcate. Perioada de glorie a continuat în Cupa UEFA Intertoto, unde a contribuit la câștigarea competiției cu șase reușite. În finală, ibericii au întâlnit-o pe Zenit Sankt Petersburg (2-2 și 2-1). În stagiunea următoare, McCarthy nu a înscris niciun gol în 27 de partide. Celta a decis, astfel, să-l împrumute la FC Porto pentru returul ediției 2001-2002.
Prima experiență în tricoul ”dragonilor” i-a prins bine jucătorului sud-african. Benni a punctat de 12 ori în 11 apariții în campionatul portughez, pe care formația sa l-a ratat la mustață. Câștigătoarea de atunci, Boavista, a avut un singur punct în fața lui FC Porto. Tânărul atacant s-a întors în vară la Celta, însă nu pentru mult timp. Jose Mourinho le-a cerut șefilor să-l cumpere definitiv pe McCarthy, lucru care s-a și întâmplat, pe 1 iulie 2003, în schimbul sumei de 3,5 milioane de euro. Această afacere s-a dovedit a fi una de succes.
În cei trei ani și jumătate petrecuți la Porto, la care se adaugă și perioada când a jucat sub formă de împrumut, McCarthy a lăsat o impresie fantastică (124 de meciuri și 58 de goluri în toate competițiile, în perioada 2002-2006). În sezonul 2003-2004, primul după revenirea la Porto, a înscris 25 de goluri (20 dintre ele în campionat, unde a cucerit titlul de golgheter). Tot atunci, ”dragonii” au luat titlul în Primeira Liga (la opt puncte diferență de rivala Benfica) și Liga Campionilor (3-0 în finala cu AS Monaco; McCarthy a înscris patru goluri în ediția de atunci, ocupând locul cinci în topul marcatorilor).
Cu echipa lusitană, Benni a cucerit încă un campionat (la șapte puncte peste Sporting în sezonul 2005-2006), Cupa Portugaliei (1-0 împotriva Vitoriei Setubal în 2006; Benni a ieșit golgheterul competiției, cu trei reușite), Supercupa Portugaliei (1-0 cu Uniao de Leiria în 2003; 1-0 cu Benfica în 2004) și Cupa Intercontinentală (8-7 la penalty-uri cu echipa columbiană Once Caldas, după 0-0 în timpul regulamentar la finala din 2004).
McCarthy a mai evoluat în Anglia, la Blackburn Rovers (140 de meciuri și 52 de goluri din 2006 până în 2010) și West Ham United (14 partide în perioada 2009-2011). Cariera și-a încheiat-o în țara natală, la Orlando Pirates (24 de meciuri și 10 goluri între anii 2011-2013), unde a ieșit campion (la două puncte peste Moroka Swallows în sezonul 2011-2012; Benni a terminat pe locul patru în clasamentul golgheterilor, cu 10 reușite).
În echipa națională a Africii de Sud, McCarthy a strâns 80 de apariții și a înscris 31 de goluri. A participat la două ediții de Campionat Mondial (1998 și 2002, primele din istoria Africii de Sud) și a marcat câte un gol de fiecare dată (în remiza cu Danemarca, 1-1, din 1998; la meciul pierdut cu Spania, 2-3, din 2002).