21 noiembrie are o semnificație aparte pentru fotbalul italian. În 1979 s-a născut Vincenzo Iaquinta (41 de ani), atacant care a cucerit titlul mondial cu Squadra Azzurra acum 14 ani.
La ediția găzduită de Germania, jucătorul din Peninsulă a contribuit la prima victorie a țării sale, în chiar prima etapă a fazei grupelor (2-0 cu Ghana, al doilea gol fiind înscris de Iaquinta).
În finala competiției, tripla campioană a lumii a trecut de Franța la loviturile de departajare (5-3, după 1-1 în timpul regulamentar) și și-a adăugat al patrulea și până în acest moment ultimul trofeu suprem în vitrină. Patru ani mai târziu, Iaquinta a participat la Cupa Mondială din Africa de Sud, unde a marcat în egalul cu Noua Zeelandă din grupe (1-1). După înfrângerea cu Slovacia (2-3), care a dus la eliminarea Italiei, jucătorul legitimat la Juventus s-a retras de la prima reprezentativă.
La nivelul echipelor de club, Vincenzo Iaquinta s-a remarcat la Udinese (207 apariții și 73 de goluri în perioada 2000-2007) și Juventus (109 meciuri și 40 de goluri în iervalul 2007-2013).
Cele mai bune sezoane la nivel individual le-a avut în edițiile 2003-2004 (11 goluri în Serie A), 2004-2005 (13 goluri în Serie A), 2005-2006 (9 goluri în Serie A și 6 în grupele Champions League: două împotriva lui Sporting Lisabona în turul trei preliminar și patru împotriva lui Panathinaikos în faza grupelor), 2006-2007 (14 goluri în Serie A) și 2008-2009 (12 goluri în Serie A).
Alături de Juventus a cucerit un titlu în Serie A (la nouă puncte peste Napoli în stagiunea 2012-2013).