Avocatul Călin Budişan a devenit noul preşedinte al echipei Sticla Arieşul Turda, care evoluează în Liga a III-a.
Budişan a lăsat-o pe CS Floreşti, formaţie alături de care s-a bătut inclusiv cu turdenii pentru promovarea în al treilea eşalon, iar obiectivul este unul îndrăzneţ.
“În acest sezon vrem să terminăm între primele trei echipe. Obiectivul pe termen scurt şi mediu e promovarea. Asta se doreşte în perspectiva apropiată. Nu-i exclus poate chiar din acest sezon”, ne-a spus noul preşedinte al turdenilor.
Călin Budişan nu vrea să fie plătit pentru munca pe care o va depune la Turda şi a explicat de ce a ales să plece de la Floreşti.
“Aici e un proiect serios şi te preocupă doar fotbalul, te bucuri de fotbal. Dincolo era permanent un sentiment de nesiguranţă legat de ziua de mâine. Să fii nevoit să te retragi de la baraj… Cum poţi să îi mai motivezi pe băieţi, ce să le mai spui? Aici am venit fără remuneraţie şi nu mă interesează decât să văd un fotbal calitativ. Am venit cu gândul la liga a doua. Se discută de un buget suficient şi dacă îl mai completăm un pic poate fi chiar de accederea în liga a doua. Antrenorul va rămâne şi, în măsura în care vom avea rezultate, vreau să fie o relaţie de lungă durată. Eu îl cunosc mai mult pe el (n.r. Constantin Olariu) decât el pe mine. A fost un jucător talentat şi a avut şi rezultate bune la Turda ca antrenor”, a mai declarat preşedintele Arieşului.
Călin Budişan şi-a luat “la revedere” de la jucătorii Floreştiului în urmă cu câteva zile.
“Acolo va fi un grup condus de Laurenţiu Văidean şi Cristi Kilin şi rămân prietenii mei în continuare. Toţi îmi sunt foarte dragi şi le-am zis acum că e păcat să renunţe. A fost cu părere de rău că ne-am despărţit, dar cu bucurie că pleacă împreună în continuare şi sper că, la un moment dat, vor avea chiar posibilitatea să urce mai sus”, a încheiat Budişan cu referire la fosta sa echipă.
Teoretic, noul sezon al Ligii a III-a ar trebui să înceapă în acelaşi timp cu Liga a IV-a, pe 29 august.
[…] Vezi si aici: https://www.cjsport.ro/fotbal/calin-budisan-noul-presedinte-al-ariesului-turda-obiectivul-e-promovar… […]