CFR Cluj a legat a treia victorie în Liga 1 și ia o opțiune serioasă pentru prima poziție la finalul acestui an. 

 

 

 

Echipa lui Edi Iordănescu a înscris de două ori în deplasarea cu Dinamo, prin Gabriel Debeljuh și Adrian Păun. Ambele goluri au venit în prima repriză. Fotbalistul adus de la Hermannstadt a preluat cu pieptul un balon centrat de Mario Camora și l-a învins pe Mejias cu un șut ușor deviat de un adversar. Atacantul vișiniilor a scos apoi o lovitură de pedeapsă, după ce a fost faultat de Puljic, iar coechipierul Păun a tras cu precizie de la punctul cu var.

 

În acest moment, formația din Gruia e la un singur punct de liderul clasamentului, Universitatea Craiova. Feroviarii se vor duela cu trupa lui Corneliu Papură marți, pe teren propriu, în ultima etapă a turului din sezonul regulat.

Jsport.ro - Magazinul tau de incaltaminte si imbracaminte