
CFR Cluj a terminat la egalitate, 1-1, meciul cu ruşii de la Anji Makhackala, disputat marţi seară în cantonamentul de la Maribor.
Golul elevilor lui Dan Petrescu a fost marcat de Omrani, în minutul 42, pentru adversari egalând Phibel, în minutul 73.
“Bursucul” a folosit din nou două echipe diferite în acest meci, exact ca şi în amicalul de la Braşov cu Sepsi, Bokila şi Omrani fiind titularii din ofensivă. Cei doi au colaborat, de altfel, şi la golul clujenilor, nou-venitul în tabăra CFR-ului pasându-i decisiv lui Omrani.
De menţionat că ora de start a acestui meci a fost amânată de două ori. Programat, iniţial, pentru ora 18:00, jocul a fost mutat la ora 19:00, o întârziere de 15 minute fiind anunţată mai apoi.
Pentru feroviari urmează, vineri seara, al doilea meci din stagiul sloven, împotriva croaţilor de la NK Istra.
CFR Cluj (prima repriză cu Anji): Mincă – Camora, Horj, Mureșan, Peteleu – Păun, Petruș, Pelayo, Yasin – Omrani, Bokila
CFR Cluj (a doua repriza cu Anji): Vâtcă – Rus, Vinicius, Balic, Vlad – Filipe, Hoban – Nouvier, Sîrbu, Coman – Vera