CFR Cluj a ajuns cu două zile înainte de meci în Scoţia, acolo unde va juca mâine cu Celtic, în grupa E din Europa League.
Feroviarii au amintiri plăcute de la ultima confruntare de pe Celtic Park, dar acum ştiu că meciul va fi mult mai greu, având în vedere dorinţa de revanşă a campioanei Scoţiei.
“Trebuie să depăşim infernul şi atmosfera pe care fanii o vor face acolo. Sunt convins că cei de la Celtic vor încerca să se urce peste noi, să vină să ne atace, să-şi creeze avantaj, dar dacă vom reuşi să trecem de cele 15 minute şi să echilibrăm meciul vom avea câştig de cauză. Suntem conştienţi că vom avea un meci foarte greu, dar mergem cu moralul ridicat. Trebuie să facem mai mult decât am făcut data trecută, mai ales că ei nu au digerat foarte bine victoria noastră, dar şi noi vom încerca să facem lucrurile mai bine ca data trecută”, a declarat managerul sportiv al CFR-ului, Bogdan Mara.
Antrenorul Dan Petrescu va reveni pe bancă la acest meci, care se va disputa joi, de la ora 22:00. În celălalt joc al grupei, Lazio va primi vizita frnacezilor de la Rennes.