
Universitatea Cluj a pierdut, 0-1, meciul din deplasare cu FC Argeş, după o nouă prestaţie sub aşteptări a elevilor lui Cristi Dulca.
„Studenţii” au luat gol după un şut de la distanţă şi au pus în pericol poarta oaspeţilor doar în primul sfert de oră.
Clujenii au început mai bine meciul din Trivale, iar în primele 15 minute au avut două şanse importante de gol. Dican şi Inacio nu au profitat, iar apoi piteştenii au preluat controlul partidei. Argeşul a dominat până la finalul primei reprize, dar fără să-şi creeze ocazii importante, în timp ce „U” nu s-a văzut deloc în atac.
După pauză, Năstăsie a zguduit bara de la peste 35 de metri, semnal pe care jucătorii lui Dulca l-au ignorat. După numai şapte minute, acelaşi Năstăsie nu a mai ratat de la distanţă, iar cu jumătate de oră rămasă de jucat Universitatea era condusă. Clujenii au alergat parcă în reluare mai apoi după golul egalizator şi doar cu gafa de pe banca de rezerve, Burghele intrând pe teren şi ieşind imediat din cauza numărului inexistent pe foaie, „U” a mai atras atenţia asupra sa.
Fără să pună deloc în pericol poarta piteşteană până la final, Universitatea a pierdut un meci pe terenul unei echipe care nici ea nu a impresionat, iar situaţia „şepcilor roşii” devine tot mai grea. Clujul se află la şase puncte în spatele locul întâi, ocupat acum de Gloria Buză şi UTA Arad, la egalitate de puncte.
„Nu ne putem obişnui să pierdem. Le-am şi zis în vestiar, nu se poate să tratăm anumite faze fixe aşa cum le-au tratat unii jucători. Ne antrenăm bine, avem cele mai bune condiţii şi nu merităm să jucăm aşa, cel puţin unii jucători. E nepermis”, a spus Cristi Dulca la final, pentru Digisport.
Au mai intrat: Barbu, Tofan, Motroc. Antrenor: Nicolae Dică
Au mai intrat: Gavra, Pîrvulescu, Burghele. Antrenor: Cristian Dulca
Chiar cod roșu putem spune!Joaca cu cine și-au ales!Rezultatele nu erau sigur mai rele dacă se apela la propria pepiniera (poate chiar mai bune)cu cheltuiala putina nu cu salarii babane cum primesc portughezii!!!Și pt.ce?Oricum fără romanii noștri ar fi mai mare dezastru!
Pot sa inteleg ca ai o zi mai proasta. Dar nu pot sa inteleg sa nu joci ABSOLUT NIMIC timp de 90 de minute !!!! Absolut inacceptabil ! E clar ca acolo sunt ceva baiuri (mari, dupa parerea mea). Cineva nu inghite pe altcineva s.a.m.d. si probabil se boicoteaza, se da la gioale. RUSINEEEEEEEEEEEEE TUTUROR !!!! Im i pare rau ca mi-am cumparat abonament anul asta. Si asta v-o spune un „U”-ist care merge la meciuri din 1969.