Cristi Dulca a semnat ieri contractul cu Universitatea Cluj, iar astăzi a vorbit despre obiectivele sale la echipa „şepcilor roşii”.
Promovarea e singurul lucru luat în calcul , iar pentru ca „U” să revină în Liga 1 Dulca vrea să întărească lotul şi să aducă jucători inclusiv din străinătate.
Un preparator fizic este, deocamdată, marea dorinţă a antrenorului Universităţii.
„Pentru mine e un vis devenit realitate. Sunt foarte fericit că m-am reîntors acasă după şapte ani. Ultima dată am fost în Liga 1 într-o perioadă cu mari probleme, cu multe dificultăţi la echipă, dar acum e un club cu stabilitate şi pot lucra într-un mediu extraordinar. Universitatea Cluj trebuie să ajungă în Liga 1, pentru că acolo îi este locul. Vom avea un campionat mult mai dificil, pentru că s-au înscris în luptă pentru promovare vreo şase-şapte echipe, dar vom lupta şi vom lucra pentru acest proiect. Vor fi multe schimbări, şi la nivel de bancă tehnică şi la nivel de jucători. Încercăm să aducem jucători care au evoluat la cel mai înalt nivel, pentru că trebuie să ne pregătim de-acum pentru Liga 1, dar şi un preparator fizic”, a spus noul antrenor al Universităţii.
Dulca va fi ajutat de Mircea Cojocaru, tehnicianul „studenţilor” având discuţii în acest sens şi cu Cristi Pojar, iar reunirea lotului va fi pe 26 iunie.
„Cu riscul de a nu fi eu antrenor, mi-aş fi dorit ca echipa să promoveze. Trebuie acum să lăsăm în urmă ce a fost, să muncim, să ne pregătim pentru Liga 1. Avem nevoie de sprijinul tuturor, inclusiv a fanilor, pentru că «U» Cluj este o familie şi trebuie să rămână o familie”, a mai precizat antrenorul Universităţii.
Un transfer pe care şi Cristi Dulca şi l-ar dori este cel al fiului său, Marco, aflat acum la Swansea. „El mai are un an contract acolo şi nu ştiu dacă va veni. Dar ar fi o variantă, ne-am gândit la acest lucru”, a mai spus ultimul antrenor care a reuşit să o promoveze pe „U” Cluj în Liga 1, acum nouă ani.