CS Floreşti a început pregătirea pentru noul sezon, unul în care debutul este marcat de faza naţională a Cupei României.

În competiţia în care floreştenii pot da peste Craiova, FCSB sau CFR după doar patru meciuri, jucătorii lui Călin Budişan speră să joace trei jocuri oficiale până la debutul sezonului în Liga a IV-a.

Cu o vacanţă prelungită după barajul pierdut cu Sânmartin, Floreştiul a început ieri pregătirea cu gândul la competiţia surprizelor. Radu Danciu, de la Unirea Iclod şi Sergiu Budean, de la Unirea Dej, au fost noutăţile primului antrenament.

„Ne batem cât de mult putem. Nu vom face figuraţie în Cupă şi vom alinia de fiecare dată cea mai bună echipă. Şi acum, în 31 iulie, vom da maxim din ce putem. În Liga a IV-a o luăm de la capăt şi vrem să câştigăm Cupa, campionatul şi să atacăm promovarea”, a spus antrenorul floreştenilor, Călin Budişan.

Meciul de săptămâna viitoare cu CS Iernut va fi miercuri, de la ora 17:30, la Floreşti, iar turul următor al Cupei se va juca în 14 august.

Jsport.ro - Magazinul tau de incaltaminte si imbracaminte