Daniel Stanciu este noul director general al Universităţii Cluj.

Ultima oară director sportiv la rivala CFR, Stanciu a revenit în fotbal dornic să facă treabă la echipa “şepcilor roşii”.

Conştient că nu i se va striga foarte repede numele de către galerie, Stanciu a încercat să se pună bine cu fanii de la început.

“Universitatea Cluj are un specific aparte, pentru că e clar că este echipa fanion a acestui oraş. Este echipa care trebuie să ţină cont în orice situaţie de ceea ce îşi doresc suporterii, dar trebuie să mergem mai departe. Eu nu am fost doar la Universitatea şi CFR, am fost şi la Steaua şi Dinamo. Pe mine mă interesează să fac performanţă, să îmi fac munca cât mai bine”, a spus Stanciu.

Directorul general al Universităţii a vorbit şi despre planurile pe care le are la echipă. Promovarea e un obiectiv primordial doar din sezonul viitor a anunţat Stanciu, care a negociat venirea la “şepcile roşii” cu preşedintele Radu Constantea.

“În acest sezon, ţinând cont de situaţia echipei, obiectivul nostru este salvarea de la retrogradare. În acelaşi timp, începând de iarnă, vrem să construim o echipă cu care să abordăm atacarea promovării în Liga 1 în următorul sezon. Situaţia echipei nu este foarte bună şi avem nevoie de toată lumea ca să fie alături. Dar ideea mea e ca cei care vor fi aici să-şi asume”, a mai precizat Stanciu.

Primul meci al lui Stanciu ca director general va fi cu FCSB, mâine seară, de la ora 21:00.

“Pentru noi e un bonus acest meci. Avem şansa să jucăm un meci contra FCSB-ului şi putem să dăm totul, mai ales că nu vom juca sâmbătă în campionat. Ne va fi foarte dificil, dar nu avem foarte multe lucruri de pierdut. Putem să arătăm că suntem o echipă care îşi doreşte mai mult decât liga a doua”, a spus și antrenorul Adrian Falub.

Jsport.ro - Magazinul tau de incaltaminte si imbracaminte