Someşul Dej a câştigat primul mare derby al acestui sezon, 3-0 cu Victoria Cluj.
Dejenii au recunoscut că nu s-au aşteptat la un asemenea scor şi se gândesc deja la meciul cu Floreştiul de peste două săptămâni, singurul derby rămas din acest tur de campionat.
A fost bucurie mare în vestiarul Someşului după meciul cu Victoria, mai ales că Budăcan şi colegii săi au primit bani mai mulţi.
„Băieţii au jucat pe prime duble astăzi şi la fel vor juca şi cu Floreştiul. Nu ne-am aşteptat să câştigăm la un asemenea scor, pentru că ştiam că întâlnim o echipă valoroasă. Singurul atu pe care l-am avut a fost unitatea de grup. Avem un an jumate împreună, multe meciuri oficiale şi amicale, iar asta cred că a făcut diferenţa. A fost un meci frumos şi ţin să-i felicit şi pe cei de la Victoria pentru prestaţia de astăzi. Ne dorim foarte mult să ne îndeplinim obiectivul, pentru că anul trecut l-am ratat. Sperăm cel puţin Cupa să o luăm acum. Urmează meciul cu Floreştiul peste două săptămâni, după care putem trage linie”, a spus Vicenţiu Ştir.
Someşul Dej a câştigat cu Victoria, dar scorul etapei a 10-a l-a făcut Vulturul Mintiu-Gherlii. Echipa lui Gică Cotuţ s-a impus cu 8-0 în faţa Unirii Triteni, după un meci fără istoric. Mintiul nu a avut mai deloc probleme cu ultima clasată, deşi la pauză a condus doar cu 2-0. Triteniul a căzut în partea secundă, iar Mintiul a făcut golaveraj. Ovidiu Fărcaş a dat un hattrick, iar Darius Vescan a izbutit o dublă. Alex Rus, Sebastian Rad şi Sergiu Pop au fost ceilalţi marcatori, iar Mintiul a egalat-o la puncte pe Victoria, însă clujenii au cinci goluri înscrise în plus.
Mai jos puteţi vedea cum arată clasamentul după 10 etape.