În 2017 se vor împlini patru ani de când actualul preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Cluj, Vasile Marc, a preluat această funcţie, iar în 2017 vor fi organizate noi alegeri.
În urma şedinţei de Comitet Executiv, desfăşurată aseară la sediul AJF, s-a stabilit ca data pentru aceste alegeri să fie 14 februarie, cu trei luni înainte de expirarea mandatului propriu-zis a lui Vasile Marc.
Astfel, peste mai puţin de două luni, într-o dată cunoscută drept Ziua Îndrăgostiţilor, se vor alege atât noul şef al fotbalului judeţean, cât şi cei doi vicepreşedinţi, în cadrul unui Adunări Generale.
Actualul preşedinte al AJF a fost ales în 24 mai 2013, contracandidatul său de atunci fiind Cornel Popovici.