foto: Cosmina Măcicăşan

CFR Cluj a terminat la egalitate, 1-1, meciul cu Celtic Glasgow, din turul trei preliminar al UEFA Champions League.

La capătul unui joc echilibrat, cu CFR mai activă în ofensivă în partea secundă, ardelenii merg cu speranţe în Scoţia, acolo unde au nevoie de o victorie sau de un egal cu minim două goluri marcate.

Cele două echipe au lăsat deoparte perioada de tatonare şi au început foarte tare meciul. Edouard a avut un şut periculos la poarta CFR-ului în minutul 5, prins greu de Arlauskis, iar la faza imediat următoare Burcă a trimis puţin peste cu o lovitură de cap. Mingea a circulat repede între cele două careuri mai apoi, dar fără ca vreo echipă să-şi creeze ocazii de gol.

La prima dintre ele, în minutul 28, Rondon a deschis scorul pe contraatac, după ce a ajuns singur cu Bain şi a adus nebunia printre cei 15.000 de spectatori din tribune. Scoţienii au preluat mai apoi controlul jocului, iar presiunea exercitată în careul ardelenilor a dat roade în minutul 37. James Forrest, cel mai bun jucător al lui Celtic din prima parte, a restabilit egalitatea cu un şut de la marginea careului, iar la pauză s-a intrat cu 1-1.

Omrani a avut o ocazie uriaşă de a-şi aduce din nou echipa în avantaj în minutul 51, dar reluarea sa din apropiere a fost scoasă de Bain. Meciul a continuat apoi cu o uşoară dominare a CFR-ului, însă fără pericol pentru poarta lui Bain, iar odată cu trecerea timpului nicio echipă nu a mai vrut să rişte. Acelaşi Forrest a fost aproape de gol, însă, după o intervenţie greşită a lui Burcă, dar a trimis pe lângă.

Finalul a fost al CFR-ului.Ţucudean, intrat în locul lui Rondon, şi-a încercat norocul dar şutul său a fost deviat de un fundaş al scoţienilor, iar în minutul 86 Păun şi acelaşi Ţucudean au ratat două şanse bune la aceeaşi fază. Până la urmă s-a terminat 1-1, primul meci pe care scoţienii nu îl câştigă în acest sezon. Returul e marţi, de la ora 21:45, la Glasgow.

CFR Cluj

87
Arlauskis
45
Camora
3
Burcă
55
Vinicius
16
Susic
8
Djokovic
37
Bordeianu
6
Luis Aurelio
10
Deac
9
Omrani
99
Rondon

Au mai intrat: Păun, Ţucudean. Antrenor: Dan Petrescu

Celtic Glasgow

29
Bain
23
Bolingoli
5
Simunovic
35
Ajer
33
Elhamed
42
McGregor
8
Brown
49
Forrest
17
Christie
16
Morgan
22
Edouard

Au mai intrat: Ntcham, Jullien, Bitton. Antrenor: Neil Lennon

Jsport.ro - Magazinul tau de incaltaminte si imbracaminte