JSport.roJSport.ro

CFR Cluj 2 a terminat la egalitate, 1-1, meciul cu Minaur Baia Mare, din etapa a doua a seriei a cincea din Liga a III-a.

Cu Iuliu Mureşan şi Ionel Ganea în tribune, iar Antonio Conceicao în spatele unei porţi, alb-vişiniii au plătit tribut ratărilor şi a unei greşeli în defensivă.

Micii CFR-işti au început bine meciul cu una dintre pretedentele la promovare, iar Ganea junior şi Petrila l-au testat pe portarul băimărenilor prin şuturi de la distanţă.

Feroviarii au avut un plus la capitolul ofensivă faţă de Minaur, iar golul a picat oarecum normal. Ganea a profitat de mingea respinsă în faţă de Gudea la şutul lui Pop şi a marcat pentru 1-0 în minutul 33. Oaspeţii au fost periculoşi până la pauză doar la o ocazie în care Linet nu a ajuns la o minge în faţa porţii.

Mijlocaşul băimărenilor a fost la locul potrivit, însă, imediat după reluare, atunci când a împins mingea în plasă din şase metri, iar scorul redevenea egal. Jucătorii lui Alin Minteuan s-au întors mai apoi în ofensivă şi au ratat chiar câteva ocazii mari.

Nou-intratul Giurgean a fost cel mai aproape de gol, iar la poarta cealaltă Rus a avut noroc la reluarea defectuoasă a lui Bococi. Clujenii au forţat mai mult până la final, în timp ce Minaur a încercat să dea lovitura pe contraatac.

Cazan, Pop şi Kereki şi-au trecut în cont doar ratări la câteva şanse bune ale gazdelor, iar meciul s-a terminat la egalitate, 1-1, CFR-iştii ajungând la patru puncte după două etape.

CFR Cluj 2

Rus Ad.
Ispas
Kereki
Rus I.
Pârv
Petruş Cl.
Petruş Al.
Petrila
Pop
Milandru
Ganea

Au mai intrat: Cazan, Giurgean, Potra, Joca. Antrenor: Alin Minteuan

Minaur Baia Mare

Gudea
Lupu
Simion
Kis
Duruş
Giurgiu
Şerban
Bococi
Feraru
Lihet
Balmoş

Au mai intrat: Bandula, Boje, Borota, Sabadaş. Antrenor: Dorin Toma

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.