Sporting Apahida şi Armenopolis Gherla s-au întâlnit, sâmbătă dimineaţă, în primul meci de Liga a IV-a disputat în comuna de la marginea Clujului din mai 2016 încoace.
Mai experimentaţi decât adversarii lor, gherlenii s-au impus cu 2-1, Marian Ionuţ din penalty şi Danciu întorcând scorul, după ce Cîmpean, tot din penalty, a marcat primul gol al meciului.
A fost un joc cu trei lovituri de la 11 metri, acelaşi Marian Ionuţ irosind şansa de a linişti complet meciul la scorul de 2-1. De menţionat şi prestaţia portarului Apahidei, Marius Nicoară, care nu a putut fi învins decât de Danciu din acţiune, goalkeeper-ul gazdelor parând şi al doilea penalty al gherlenilor, pe lângă alte câteva intervenţii importante avute pe durata jocului.
Partida s-a încheiat cu 2-1 în favoarea Armenopolisului, Sporting Apahida bifând primul meci din istorie sub acest nume.
„Este un nou început la noi, dar s-a văzut că nu am jucat mult timp împreună. Ne-au lipsit şi vreo trei băieţi importanţi, dar cu un pic de noroc cred că puteam scoate un egal. Oricum, sunt mulţumit de început şi, încet-încet, punem bazele unei echipe bune. Toţi băieţii sunt din Apahida şi pe noi cam asta ne interesează, nu să ne luptăm pentru primele două locuri ale clasamentului”, ne-a spus antrenorul jucător al gazdelor, Florin Pojar.
„Victorie meritată, cu multe ocazii de partea noastră, un meci pe care cred că l-am dominat per ansamblu. Ne-au lipsit şi nouă câţiva jucători, dar sunt mulţumit de rezultat. Am ratat mult, dar aceste lucruri se pot regla pe parcurs”, a precizat şi antrenorul gherlenilor, Cristi Vedean.
Mai jos puteţi vedea câteva fotografii de la meciul din această dimineaţă şi cele două echipe.
Au mai intrat: Daradiş, Lăcătuş. Antrenor: Florin Pojar
Au mai intrat: Codorean, Divriceanu. Antrenori: Cristi Vedean, Stan David
[…] FOTO: Liga a IV-a a revenit la Apahida. Sporting a pierdut,… […]
[…] nefastă pentru nou-promovatele în Liga a IV-a. După Sporting Apahida şi Viitorul Feleacu, Unirea Iclod a pierdut, la rândul ei, primul meci al noului […]