Universitatea Cluj a terminat la egalitate, 1-1, meciul cu UTA Arad, o restanţă din etapa a şasea a Ligii a II-a.
A fost un joc în care clujenii au alergat mai mereu după acest punct, pe care l-au reuşit datorită golului marcat de Goga în minutul 86.
Derby-ul de pe Cluj Arena a început cu două jumătăţi de ocazii ale clujenilor, Goga şi Alex Pop încălzindu-l pe Iacob cu şuturi de la distanţă.
În minutul 11, însă, la primul atac al arădenilor, Octavian Ursu a marcat împotriva fostei sale echipe. Lăsat să plece de la „U” în vară, Ursu nu s-a bucurat la gol şi putea să facă la fel şi peste 5 minute, dar şutul său a lovit bara. „U” a preluat apoi controlul partidei, însă ocaziile la poarta arădenilor au venit tot prin execuţii personale.
Gavra, Takacs în două rânduri şi Taub nu l-au putut învinge pe Iacob, iar la pauză arădenii aveau 1-0. A existat şi un moment tensionat la finalul primei reprize, atunci când o parte din ultraşii lui „U” s-au îndreptat spre sectorul rezervat fanilor arădeni. Intervenţia jandarmilor a potolit spiritele, cele două grupuri de suporteri limitându-se la schimburi de replici de la distanţă.
Jocul nu fost diferit cu mult nici după pauză, cu jucătorii lui Falub căutând golul egalizator. Chiar dacă situaţiile mari au lipsit, eforturile gazdelor au fost răsplătite în minutul 86. Goga a executat o lovitură liberă de la marginea careului, iar mingea a intrat în poartă după o deviere a arădenilor. În prelungiri, Dur-Bozoancă i-a salvat pe clujeni la ocazia imensă a lui Buhăcianu, iar meciul s-a terminat 1-1.
„U” Cluj nu a pierdut cu primele trei clasate, CS Mioveni, UTA şi Petrolul. „Studenţii” joacă duminică împotriva Rapidului.
Au mai intrat: Guedj, Miranda, Pîrvulescu. Antrenor: Adrian Falub
Au mai intrat: Ioniţă, Isac, Miculescu. Antrenor: Laszlo Balint
@liviualexa