Liderul Ligii a IV-a, Arieşul Mihai Viteazu, s-a impus cu 4-2 în deplasare la Unirea Iclod, în ultimul derby al anului.
Formaţia lui Valentin Şandru va încheia pe prima poziţie anul 2022, cu o singură înfrângere în acest sezon.
Arieşul a avut emoţii, însă, la Iclod încă din start. Coroian a deschis scorul după o fază perfectă, iar Unirea, cu numeroase absenţe şi doar două rezerve la acest meci, părea capabilă să facă surpriza. Doar că o execuţie a lui Joel Lamah a readus egalitatea până la pauză şi totul avea să se decidă în partea secundă.
Mărie şi German au dus-o rapid pe Arieşul Mihai Viteazu în avantaj în repriza a doua, numai că gazdele nu au cedat. Vali Dîrjan a obţinut un penalty, iar Cupşa a readus Iclodul în joc. Imediat, însă, Arieşul s-a desprins din nou după o fază fixă. Daniel Pîrţilă a marcat, fază în urma căreia, pentru proteste, căpitanul Iclodului, Cupşa, a fost eliminat.
Oaspeţii au reuşit să-şi conserve avantajul până la final şi să câştige un meci terminat cu nocturna aprinsă la Iclod. Arieşul încheie anul 2022 pe locul 1, în timp ce Iclodul se află exact la jumătatea clasamentului, pe poziţia a şasea.
Mai jos aveţi câteva imagini de la meciul dintre cele două formaţii.
Unirea Iclod
Rezerve: Haranguş, Raţ. Antrenor: Ionuţ Rusu
Arieşul Mihai Viteazu
Rezerve: Cîţcăuan, Crişan, Moldovan H, Palea, Pîrţilă D, Pîrţilă An, Varga B, Zbâncă. Antrenor: Valentin Şandru