Universitatea Cluj are două eşecuri la rând, iar calculele pentru intrarea în play-off s-au complicat.
Pe “studenţi” nu îi ajută prea mult nici programul. În următoarele patru etape le vor întâlni pe Universitatea Craiova, FCSB, Sepsi şi Farul, iar jucătorii lui Sabău au nevoie de puncte pentru a spera cu şanse mari la play-off.
După eşecul cu UTA, antrenorul clujenilor a promis anumite schimbări la echipă pentru aceste patru jocuri. “Nu mai suntem acea echipă umilă. Avem o impresie prea bună despre noi, poate la unii laudele nu le-au făcut bine, poate au uitat ca acele realizări le-au avut pentru că au fost foarte dedicaţi acestei meserii. Nu e uşor de gestionat următoarea perioadă, dar vor fi anumite lucruri care se vor schimba”, a declarat antrenorul clujenilor.
Mai jos aveţi o galerie foto de la meciul Universităţii cu UTA Arad şi declaraţia lui Sabău de la finalul partidei de duminică.