Victoria Cluj a călcat din nou greşit în lupta pentru promovare.

Echipa lui Marius Suller a terminat la egalitate, 0-0, meciul de pe teren propriu cu Vulturul Mintiu-Gherlii, revelaţia acestui sezon.

Formația aflată pe locul 5 în clasament s-a apărat aproape perfect, iar Victoria nu a reuşit să găsească drumul spre gol. Clujenii au dominat, însă defensiva comandată de Gică Cotuţ le-a creat probleme gazdelor. Ba chiar “vulturii” puteau da lovitura pe contraatac, dar Alex Rus a iroşit o ocazie mare. Totuşi, cele două puncte pierdute de Victoria ar putea conta la final în clasament, clujenii fiind acum la cinci puncte în spatele liderului Someşul Dej.

Echipa lui Mircea Bolba a câştigat, fără să forţeze, în deplasare cu CFR Dej. A fost 2-0 în singurul derby local al Ligii a IV-a. Someşul a controlat meciul din Obor, iar Nuţu şi Boerean au fructificat două dintre şansele oaspeţilor. Liderul Ligii a IV-a a avut şi câteva bare, în faţa unei echipe care s-a confruntat cu problema absențelor.

Aceleaşi bătăi de cap au fost şi pentru Rareş Mateş şi Someşul Gilău. Echipa sa a venit doar în 10 jucători la Iclod, iar Unirea a marcat rapid trei goluri. Mai apoi, câte un jucător de la gilăuani s-a accidentat şi Someşul a rămas în şase oameni înainte de pauză. Conform regulamentului, meciul a fost întrerupt definitiv, scorul fiind atunci 5-0. Vasile Pop şi Paul Dîrjan au dat câte două goluri, Gorbă fiind celălalt marcator al Iclodului.

După nouă etape, Someşul Dej are trei puncte peste CS Floreşti în fruntea clasamentului şi cinci peste Victoria Cluj. Mai jos aveţi câteva fotografii de la Victoria-Vulturul.

Jsport.ro - Magazinul tau de incaltaminte si imbracaminte