Ardealul Cluj U19 a câştigat clar meciul cu Poli Timişoara, din etapa a 19-a a Ligii Elitelor, 5-1. Rezultatul pare surprinzător în condiţiile în care bănăţenii sunt pe locul doi în clasament, deasupra Ardealului, însă diferenţa a fost făcută de o primă repriză de senzaţie a tinerilor clujeni, la pauză fiind 4-0.
Jocul de la baza „Ardealul” a fost început perfect de către jucătorii lui Călin Moldovan, care şi-au mai creat şi trei ocazii mari în prima repriză, pe lângă cele patru goluri marcate de Ilie Horea, Prejmerean, Gavrilă şi Juncu.
Nemaiavând ce pierde, timişorenii au părut mai determinaţi în repriza secundă, asta şi pentru că efortul clujenilor din prima parte s-a resimţit mai apoi, Bodochi reuşind să reducă din diferenţă. Oaspeţii păreau să fi primit şi o mână de ajutor de la adversari, Gavrilă fiind eliminat după două cartonaşe galbene, însă Cordea a calmat definitiv meciul cu golul de 5-1.
Imediat, timişoreanul Velcotă a văzut şi el „roşu” pentru injurii, cele două echipe aşteptând liniştite, mai apoi, finalul de joc. S-a terminat 5-1 pentru Ardealul, o victorie care l-a mulţumit pe deplin pe antrenorul clujenilor.
„A fost o primă repriză extraordinară, în care am făcut pressing senzaţional, am fost reactivi, am jucat direct pe poartă, în viteză, am avut execuţii, relaţii de joc, cred că am făcut una dintre cele mai bune reprize de când sunt eu antrenor la această grupă. Îi felicit pentru prima repriză, am avut 4-0 şi încă trei oportunităţi de a marca singur cu portarul, dar m-am gândit că nu mai putem să ţinem ritmul şi după pauză, deşi îmi doream. Totuşi, am avut patru goluri diferenţă şi, în final, pot să zic că sunt mulţumit de acest derby. Timişoara are un meci în faţa noastră, dar dacă batem la Târgu Jiu vom fi pe locul doi şi am mare încredere că peste o lună şi jumătate o să fim la Bucureşti, la turneul final. Îmi doresc pentru că sunt nişte copii talentaţi, muncitori şi merităm, mai ales că noi jucăm în nouă jucători de ’99 şi doar doi de ’98, ceilalţi de ’98 fiind promovaţi la Verona, Perugia, Juventus Bucureşti sau Craiova”, ne-a spus Călin Moldovan.
Echipa sa poate să treacă de Poli în clasament chiar runda viitoare, dacă va câştiga la Târgu Jiu, bănăţenii urmând să stea în etapa a 20-a.
Au mai intrat: Oltean, Selegean, Papp, Hociung, Lăcătuş. Antrenor: Călin Moldovan
Rezerve: Trifon, Bodochi, Săplăcan, Sevici, Sîrbu. Antrenor: Petre Vlătănescu