JSport.roJSport.ro

IMG_1067_1024x575Jucătorii CFR-ului au sărbătorit alături de fanii prezenţi la meciul de joi seară cu Craiova câştigarea Cupei României, trofeul fiindu-le prezentat suporterilor.

Seara de pomină din Gruia – o victorie cu 4-0 în faţa liderului din play-out CS Craiova, a culminat cu prezentarea în faţa fanilor a trofeului Cupei României câştigat de CFR-işti acum zece zile contra lui Dinamo.

După încheierea meciului de joi seară jucătorii le-au mulţumit suporterilor pentru sprijinul din acest campionat, fiind ultimul joc acasă al sezonului.

Jucătorii s-au strâns apoi la mijlocul terenului, unde le-a fost înmânat trofeul. Căpitanul Mario Camora şi Thiago Lopes au apucat de “urechi” Cupa, ţâşnind cu ea în mâini spre suporteri, alături de coechipieri, într-o ploaie de confetti. Trofeul a ajuns apoi în faţa galeriei, cei mai norocoşi dintre fani reuşind să îl şi atingă, asta în caz că nu au făcut-o deja la meciul din capitală.

Suporterii au scandat numele echipei favorite, iar “Campionii” şi “A ajuns Cupa în Gruia” s-au numărat între scandările rostite încă din timpul meciului.

IMG_1069_1024x683Cei mai mulţi fotbalişti s-au pozat şi individual, sau în mici grupuri, cu trofeul, pe care au ţinut să îl ridice deasupra capului şi pe propriul teren, iar Cristi Bud şi-a adus băieţelul lângă Cupei. Petrecerea s-a încheiat cu rememorarea celor mai frumoase clipe din actualul sezon pentru echipa clujeană, care au rulat pe ecranul de mari dimensiuni din stadion.

Meciul de joi a fost ultimul în faţa propriilor fani pentru CFR Cluj, ultimul joc al sezonului fiind programat duminică la Botoşani.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.