Universitatea Cluj a reuşit o victorie clară în etapa a doua a Ligii a IV-a, 12-0 cu Unirea Triteni, după un joc controlat autoritar.
Valoarea superioară a „şepcilor roşii” s-a văzut după doar 45 de secunde de la start, atunci când Brian Lemac a deschis scorul. Mijlocaşul maramureşean de 20 de ani, care a mai evoluat şi la CSM Sighet, avea să mai înscrie de încă patru ori până la finalul partidei, „U” Cluj marcând şase goluri în fiecare repriză.
Dacă Lemac a dat cinci dintre ele, Goga şi Păcurar au reuşit câte o „dublă”, în timp ce Abrudan, Bercea şi Fizeşan au marcat câte un gol, ultimii doi din lovitură de la 11 metri. Universitatea a bifat, astfel, o victorie fără emoţii în faţa unui adversar al cărui viitor este incert în Liga a IV-a, Unirea Triteni venind fără antrenor la acest meci.
Ba mai mult, Florin Şuteu a fost eliminat la ultima fază a meciului, fundaşul Sergiu Gall încercând, fără succes, să apere ultimul penalty al clujenilor.
„Adversarii noştri au aceptat să ne onoreze cu prezenţa şi chiar le-am mulţumit şi după meci. Pentru ce vrem noi contează şi suprafaţa pe care jucăm şi e bine că am reuşit acum să jucăm la noi. Sper să progresăm meci de meci, să facem totul profesionist ca să avem nişte baze solide. Putem să avem probleme cu adversarii doar din cauza noastră sau din cauza terenului”, a declarat după meci antrenorul lui „U”, Marius Popescu.
După ultimul fluier al „centralului” Horaţiu Feşnic, jucătorii Universităţii au cântat cu galeria aflată în peluza dinspre Hotel Sport, fanii chemându-i la salut mai apoi pe Abrudan, Goga şi Giurgiu, trei dintre jucătorii care au venit să o ajute pe „U” în Liga a IV-a.
“U” Cluj
Au mai intrat: Pop Rareş, Kilin, Pop Solovăstru, Pintea. Antrenor: Marius Popescu
Unirea Triteni
Au mai intrat: Petrea, Cicoş, Luduşan, Silvăşanu.