foto: CSM Campia Turzii-facebook

Fraţii Andrei şi Paul Pintilie au fost prezentaţi oficial, luni după-amiază, la CSM Câmpia Turzii, club la care cei doi fac din nou echipă după Unirea Triteni.

Cu Andrei antrenor şi Paul director sportiv, Câmpia Turzii ar putea chiar să tragă la promovare în viitorul apropiat, în condiţiile în care cei doi vor să construiască o echipă solidă în următorul campionat.

„Sunt aici să fac un grup care să lupte în fiecare meci, un grup unit, pentru că sunt cunoscut ca un antrenor care cere disciplină, care cere ca jucătorii să fie uniţi. Scopul nu e să dau afară pe nimeni, ci să păstrez pe toată lumea, să lucrez cu cei care sunt aici şi să mai vină vreo patru-cinci jucători. Vreau să câştigăm fiecare meci, să ne luptăm până în ultimul minut, fiecare jucător să lupte pentru colegul său. Vreau să pun suflet, să facem lucruri bune şi cred că e timpul ca la Câmpia Turzii să se vorbească iar de fotbal”, a spus Andrei Pintilie, înainte să conducă primul antrenament, la care au participat 11 jucători.

CSM Câmpia Turzii va juca două amicale cu Inter Unirea şi unul cu CFR Cluj U19, un al patrulea amical urmând să aibă loc în 17 august, de zilele oraşului.

„Mă bucur că am revenit, după 14 ani, la echipa unde am crescut. Înseamnă că am făcut lucruri bune pe unde am fost. Rolul meu este să creez toate condiţiile echipei mari şi celei de juniori A1, dar şi să încerc să aduc lumea la stadion. Vrem să creştem fotbalul din Câmpia Turzii, să ne dezvoltăm, pentru că suntem în 2019 şi ar fi cazul ca oraşul Câmpia Turzii să revină pe harta fotbalului românesc”, a precizat şi directorul sportiv al echipei, Paul Pintilie, care va fi şi antrenor la formaţia de juniori A1.

Obiectivul echipei nu este promovarea, ci de a promova tineri jucători din Câmpia Turzii la prima echipă. Dar dacă vom avea un culoar favorabil, nu ne vom da la o parte“, Viorel Crişan, preşedinte CSM Câmpia Turzii

Jsport.ro - Magazinul tau de incaltaminte si imbracaminte