Etapa a şaptea a Ligii a IV-a a continuat cu trei meciuri sâmbătă, la finalul cărora Someşul Gilău se laudă cu victoria zilei.
Gilăuanii s-au impus cu 8-2 în deplasare la Viitorul Gârbău. Formaţie care nu a început deloc bine acest sezon, Viitorul a continuat forma mai puţin bună şi cu Gilăul şi a bifat a şasea înfrângere din şapte meciuri.
Someşul a luat o gură importantă de oxigen, după un joc pe care l-a controlat de la început. Preşedintele jucător, Mihai Vele, a marcat trei goluri pentru echipa sa, la două zile după ce a reuşit o „dublă” şi în meciul din Cupa României. Fodor a dat şi el două goluri astăzi, iar Fertea, Niste şi Chiorean au înscris şi ei pentru prima victorie oficială a Gilăului în campionat, după ce succesul cu CSM Câmpia Turzii a fost anulat la „masa verde”. Coldea şi Teofil Cristea au reuşit să marcheze pentru Gârbău, care rămâne echipa cu cea mai slabă apărare din campionat.
Viitorul e pe penultimul loc, însă la doar două puncte deasupra Victoriei Viişoara. Formaţia înfiinţată în vară a terminat la egalitate cu CSM Câmpia Turzii, 1-1, după ce a jucat mai bine de o repriză cu un om în minus. Daniel Varga a fost eliminat cu 10 minute înainte de finalul primei părţi după ce a luat „roşu” direct, spre nemulţumirea colegilor, care i-au cerut socoteală centralului. După ce Tescar a ratat o şansă mare de a deschide scorul, Herţeg a marcat pentru Viişoara şi se contura o mare surpriză. Pe final, Câmpia s-a aruncat şi cu fundaşii în atac, iar Alin Tot a reuşit să evite surpriza imensă cu un gol în minutul 80. Ambele formaţii au trecut apoi pe lângă victorie, însă Viişoara a fost cea mai mulţumită la final, după primul punct câştigat în Liga a IV-a.
Cel mai liniştit meci al zilei a fost la Gherla, acolo unde Olimpia a rezolvat încă de la pauză meciul cu Unirea Triteni. Scorul final a fost 4-0, după ce gherlenii aveau un avans de trei goluri la finalul primei reprize. Olimpia i-a fost superioară la toate capitolele Triteniului, iar golgheterul Flaviu Mureşan a mai reuşit două goluri. Dan Sacu şi Gorgan au înscris şi ei pentru gherleni, care au ajuns la patru victorii în primele şapte etape. Triteniul, în schimb, rămâne pe locul 12, cu un singur succes până acum.