
Universitatea Cluj a efectuat al doilea transfer al verii.
După aducerea lui Vlad Muţiu, “şepcile roşii” au obţinut şi semnătura lui Laurenţiu Rus.
Fost jucător în Liga 1 la Dinamo, CFR Cluj sau Poli Iaşi, Rus a semnat cu “U” după ce a jucat la CSM Reşiţa în returul sezonului trecut.
“Sunt încântat de revenirea acasă, la Universitatea Cluj. Aștept să începem pregătirea pentru noul sezon și sper ca împreună să realizăm lucruri frumoase. E un sentiment special pentru că voi juca în fața galeriei din care făceam parte atunci când eram junior”, a spus Rus, pentru site-ul clubului.
Pe de altă parte, câţiva dintre jucătorii clubului “studenţesc” au efectuat astăzi testele obligatorii pentru coronavirus. Restul lotului le va face luni şi, cel mai probabil, miercuri va avea loc şi primul antrenament înaintea noului sezon.