Accederea în turul doi preliminar din Champions League a devenit o mare oportunitate pentru CFR Cluj. Dacă elimină următorul adversar, pe Lincoln Red Imps, din Gibraltar, ardelenii vor fi siguri de prezența într-o grupă europeană la toamnă.
Este vorba de Conference League, unde simpla prezență în grupe e recompensată cu aproape 3 milioane de euro, o victorie cu jumătate de milion de euro, iar câștigarea grupei ar suplimenta veniturile cu încă 650 de mii de euro. Pretențiile campioanei României sunt însă mult mai mari.
”E clar că îmi doresc să ajungem cât mai departe în Europa, dar întâi mă gândesc doar la jocul cu cei din Gibraltar, care îți dă posibilitatea de a fi sută la sută în Conference League. După care, luptăm pentru Europa, luptăm pentru Champions. Aceasta este ierarhia, o luăm pas cu pas.” Marius Șumudică, antrenor CFR Cluj
CITEȘTE ȘI – Șumudică: Dumnezeu te poate pedepsi când nu marchezi de la un metru sau doi
CFR Cluj are o misiune aparent ușoară cu următorul adversar. Lotul campioanei din Gibraltar este cotat la doar un milion de euro. Majoritatea jucătorilor sunt amatori și își ocupă timpul cu alte meserii când nu se află pe terenul de fotbal. Pompieri, vameși sau taximetriști se regăsesc în vestiarul lui Lincoln Red Imps, echipă care în cei 45 de ani de existență a cucerit 25 de titluri, dar nu a impresionat niciodată pe plan continental. A trecut doar de trei ori de primul tur preliminar din Champions League, ultima dată în acest sezon.
”Noi acum plecăm acasă, jucăm în campionat, în două zile jucăm în campionat, după care marți jucăm în Gibraltar. Călătorim 4-5 ore, deci este foarte greu, foarte greu.” Marius Șumudică, antrenor CFR Cluj
[…] Miză mare pentru Şumudică. Adversara CFR-ului are pompieri și taximetriști în… […]