Anul 2022 s-a încheiat pentru membrii afiliaţi ai AJF Cluj cu Adunarea Generală, care a avut loc sâmbătă.
Un punct de pe ordinea de zi a făcut referire la echipele care nu s-au mai înscris în campionatele organizate de AJF în acest sezon şi care, automat, au fost dezafiliate.
Au existat 22 de cluburi, iar două dintre ele au câştigat Liga a IV-a în ultimii trei ani. ACS Floreşti, campioană în 2019 şi ACS Supporter, care a luat titlul chiar sezonul trecut, au fost dezafiliate cu unanimitate de voturi. Sporting Apahida, Minerul Iara sau Unirea Geaca au fost alte câteva echipe care au dispărut, deocamdată, de pe harta fotbalului clujean.
Adunarea Generală a AJF Cluj a început, însă, cu un mesaj video al preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu. Acesta a lăudat progresul făcut de AJF Cluj după preluarea mandatului de către Teodora Albon şi a promis sprijin din partea Federaţiei.
„Avem o bună colaborare cu FRF, care a fost inexistentă în trecut. E foarte important ca noi, AJF Cluj, să existăm pe harta celor 42 de AJF-uri. Din punct de vedere financiar, dacă Federaţia deschide robinetul, ne va fi bine tuturor. Dar asta înseamnă ca noi să le câştigăm încrederea”, a spus preşedintele AJF Cluj, Teodora Albon, în faţa membrilor afiliaţi.
Oficialul fotbalului clujean s-a referit apoi la realizările şi nerealizările AJF din mandatul de un an şi jumătate.
„Suntem pe un drum bun, lucrurile au început să se mişte şi nu am făcut nicio magie. Nu puteam fără ajutorul dumneavoastră. Printre realizări aş menţiona respectarea perioadei de transferuri. Până în trecut, la AJF Cluj nu se respecta aşa ceva. Avem colaborarea cu FRF, am reuşit să obţinem fonduri nerambursabile de la Consiliul Judeţean, am atras sponsori noi, am înfiinţat competiţii noi”, a menţionat, printre altele, Teodora Albon.
Preşedintele AJF Cluj şi-a exprimat şi marele regret. „Printre nerealizări se numără şi campionatul U19. Cred că suntem singurul judeţ fără U19. Iar asta pentru că, la venirea mea, am scos obligativitatea pentru formaţiile de liga a patra de a avea echipe la U19 şi le-am permis să-şi înscrie o echipă la orice categorie de vârstă. Pe viitor mă gândesc să propun ca echipele de liga a patra să participe şi cu o echipă de juniori, dar la fotbal în 11, adică U19, U17 sau U15. Cupa Satelor, pe care nu am reuşit să o organizăm, e o altă nerealizare. Avem şi arbitraje mai puţin reuşite la copii şi juniori, dar să nu uităm că şi aceşti arbitri sunt începători, la fel ca şi nivelul la care arbitrează”, a mai spus preşedintele AJF Cluj.
Teodora Albon a venit în faţa membrilor afiliaţi şi cu un plan mai ales pentru formaţiile de Liga a V-a, care suferă din punct de vedere al infrastructurii.
„Trebuie să mergem, împreună cu dumneavoastră, la primari. Să încercăm să-i facem să înţeleagă că meritaţi mai mult respect. Putem să nu mai omologăm acel teren ca să-i obligăm pe primari să facă ceva”, a mai precizat Teodora Albon.
Tot la Adunarea Generală a fost votat şi George Suciu drept noul secretar general al AJF Cluj. Mai jos aveţi câteva fotografii de la şedinţa de sâmbătă.