Liviu Ciobotariu și-a oficializat întoarcerea în Liga 1 odată cu preluarea băncii tehnice a lui Hermannstadt.
Liber de contract de o jumătate de an, după încheierea primei experiențe ca selecționer, la naționala Libanului, antrenorul care va intra în curând în clubul ”fifty” și-a propus redresarea echipei care ajungea acum trei ani în finala Cupei României.
Inevitabil, voi ajunge la întrebarea ”de ce i-aș da credit unui astfel de antrenor, dacă ar fi să mă pun în pielea unui conducător?”. Nu discut în materialul de față despre o personalitate cu notorietatea lui Emeric Ienei, Mircea Lucescu, Anghel Iordănescu, Cosmin Olăroiu, Răzvan Lucescu sau Dan Petrescu. Există, totuși, un ”dar”. În repetate situații, Liviu Ciobotariu a lăsat ceva special în urmă. O ambiție de a progresa.
PROMOVARE ȘI REZULTATE NEAȘTEPTATE ÎN LIGA 1 CU OTOPENI
Promovarea în premieră cu CS Otopeni pe prima scenă, la finalul stagiunii 2007-2008, este prima bilă albă din cartea sa de vizită. Echipa ilfoveană avea doar șapte ani de existență și ajungea în Liga1 într-o vreme când aceasta era dominată de formații de referință ale fotbalului românesc din anii 2000, începând cu FCSB (pe atunci Steaua), Dinamo, Rapid, FC Vaslui, Poli Timișoara, FC Brașov, Oțelul Galați, Gaz Metan Mediaș, Farul Constanța sau Gloria Buzău. Clar nu era o întâmplare ce a reușit atunci fostul component al echipei naționale a României, cu 32 de selecții, trei goluri și o participare la Cupa Mondială din 1998.
Otopeniul nu a început primul și singurul ei sezon în Liga 1 cu Liviu Ciobotariu, dar l-a rechemat în momentul când rezultatele nu îi dădeau speranțe de continuitate în ”A”. Revenirea sa nu a salvat echipa de la căderea în eșalonul inferior, însă a lăsat senzația că nu e cu nimic mai prejos față de ”greii” primei ligi în anumite partide. Aș aminti de o deplasare cu CFR Cluj, din prima etapă a returului, în luna februarie a anului 2009. Campioana în exercițiu a consumat multă energie pentru a câștiga duelul care inaugura scurtul mandat al cehului Dușan Uhrin jr. în Gruia. Abia în minutul 88 i-a venit de hac Otopeniului, când lovitura de cap a lui Diego Ruiz aducea un succes nesperat pentru gruparea ardeleană. În același retur, trupa lui Ciobotariu pierdea la limită cu FCSB (0-1), o ținea în șah pe Dinamo (0-0), scotea un punct cu Poli Timișoara (2-2) după ce a condus cu 2-0 mai bine de 70 de minute, a remizat cu Brașovul (2-2), a pus la respect Iașiul (4-1), a fost învinsă cu mare dificultate de viitoarea câștigătoare a titlului Unirea Urziceni (0-1) și de una dintre revelațiile sezonului Universitatea Craiova (0-1), iar pe 10 iunie 2009 s-a despărțit de Liga 1 cu o demonstrație de forță împotriva Farului (6-0).
UN TUR FANTASTIC LA DINAMO
Doi ani mai târziu, Liviu Ciobotariu a bifat prima experiență ca tehnician la un club important din țara noastră, și nu oriunde, ci la echipa unde a jucat la finalul anilor `90, iar apoi în stagiunea 2004-2005, când s-a retras din activitate. Cu el la cârmă, Dinamo a ocupat fotoliul de lider în cea mai mare parte a turului din ediția 2011-2012. Startul a fost de vis, cu victorii pe linie în primele cinci etape (1-0 cu FCM Târgu Mureș, 5-0 cu Gaz Metan Mediaș, 2-0 cu Pandurii Tg. Jiu, 2-0 cu Sportul Studențesc, 2-1 cu Oțelul Galați). A urmat un scurt declin (1-3 cu FC Vaslui, 0-0 cu Rapid), apoi o nouă serie impresionantă (5-1 cu Petrolul, 2-0 cu Chiajna și 5-0 cu Ceahlăul). Remizele fără goluri cu FC Brașov și Universitatea Cluj au precedat o nouă perioadă de excepție a ”câinilor” în campionat (3-2 cu CFR Cluj la capătul unui duel cu multe răsturnări de situație: 1-0, apoi 1-2 și în cele din urmă rezultatul amintit la început; 1-0 cu Voința Sibiu și 1-0 cu CS Mioveni). Eșecul din ”Eternul Derby” cu FCSB (1-3) și egalul cu Astra (0-0) au scos, însă, din nou în evidență lipsa unei constanțe în echipa lui Ciobotariu. A treia serie de câte două etape fără victorie din acel tur a cântărit mult în soarta tânărului antrenor, dar mai ales în deznodământul acelui campionat.
Rundele a 18-a și a 19-a au lăsat o falsă impresie a reintrării lui Dinamo în rândul contracandidatelor serioase la trofeu (1-0 cu FCM Târgu Mureș, 2-0 cu Gaz Metan). Asta până la deplasarea cu Pandurii Târgu Jiu, când a dominat prima jumătate de oră, datorită golurilor marcate de Ionel Dănciulescu și Marius Niculae, dar apoi a plecat acasă cu un singur punct (2-2). În partida cu gorjenii cred eu că s-au pierdut definitiv entuziasmul, tăria și în același timp șansele ”alb-roșilor” la titlu. Spun asta pentru că a urmat o nouă serie negativă, în care s-au regăsit eșecuri cu formații aflate în lupta pentru evitarea retrogradării (1-3 cu Petrolul, 0-3 cu Sportul Studențesc). Sportul, de altfel, a și retrogradat la finalul stagiunii, în timp ce Petrolul a scăpat cu mare greutate, clasându-se pe ultima poziție care asigura menținerea în primul eșalon. Duelul cu ”lupii galbeni” i-a semnat sentința lui Ciobotariu, tehnicianul în vârstă de 41 de ani la vremea respectivă fiind înlocuit cu Dario Bonetti. Italianul alături de care Dinamo a reușit celebra ”Minune de la Liberec” nu a schimbat prea multe în campionat. ”Câinii” au încheiat sezonul pe locul cinci, ultimul care asigura calificarea în preliminariile Europa League, la nouă puncte de campioana CFR Cluj. Tot cu Bonetti, Dinamo a câștigat Cupa (1-0 cu Rapid) și Supercupa României (victorie la penalty-uri după 2-2 în 120 de minute).
Când a plecat Ciobotariu, Dinamo era pe locul doi în campionat, la cinci puncte de liderul CFR, însă nici atunci, nici în al doilea mandat al lui Bonetti, nu s-a pus problema unei diferențe de valoare. Mai degrabă s-a produs un blocaj mental, unul care a împiedicat-o pe Dinamo să reziste măcar pe locul secund, unul care i-ar fi asigurat calificarea în preliminariile Champions League.
UN TITLU RATAT LA MUSTAȚĂ CU ASA TÂRGU-MUREȘ
La începutul lui 2015, Ciobotariu a semnat cu nou promovata ASA Târgu-Mureș, unde evoluau jucători cunoscuți precum George Țucudean, Ousmane N`Doye, Eduard Stăncioiu și Gabriel Mureșan (ultimii doi foști componenți de bază ai CFR-ului la primele trei titluri). Alături de fotbaliștii de valoare de care am amintit, Ciobotariu a avut din nou un cuvânt greu de spus în Liga 1 și puțin a lipsit ca să aducă primul titlu din istoria orașului Târgu-Mureș. În primele etape ale anului a bifat opt victorii și doar un egal (3-0 cu Universitatea Cluj, 3-0 cu Ceahlăul Piatra Neamț, 2-1 cu Dinamo, 0-0 cu Chiajna, 1-0 cu Brașovul, 2-1 cu FC Botoșani, 1-0 cu Poli Iași, 2-1 cu Rapid și 2-1 cu CSU Craiova). Din păcate pentru Ciobotariu, problemele cu care s-a confruntat la Dinamo le-a găsit și la Târgu-Mureș. În etapa a 27-a, la Cluj, în fața unui CFR aflat pe ultima poziție din cauza unei depunctări pe fondul problemelor financiare, gruparea ce părea favorită la titlu a avut parte de un adversar mai redutabil decât își imagina. CFR a condus, N`Doye, la cei 37 de ani pe care îi avea atunci, a evoluat admirabil, aducând ASA-ul în avantaj cu o dublă. Strălucirea lui N`Doye nu a fost de ajuns pentru echipa lui Ciobotariu ca să plece acasă victorioasă. Francezul Tade, care va lua titlul de golgheter în acel sezon, a închis tabela la 2-2 grație unei execuții splendide. Părea doar un scurt declin, dar era mai mult de atât. Era un semn care prevestea dezamăgirea de la finalul campionatului.
A urmat o ultimă ”lună de miere” la ASA (2-1 cu Pandurii, 1-0 cu liderul de la finalul turului și principal favorită la titlul FCSB și un 6-1 cu Viitorul), care s-a trezit din anestezie tocmai în ultimele patru etape, când a pierdut trei partide (0-1 cu Gaz Metan, 1-3 cu Astra Giurgiu și 1-2 cu Oțelul Galați) și a câștigat unul singur (1-0 cu Petrolul Ploiești). Cele trei înfrângeri i-au adus echipei antrenate de Ciobotariu doar locul doi, încheind campionatul la trei puncte de campioana FCSB. Din ”favorita clară la trofeu”, ASA a devenit ”dezamăgirea number one”. Nici nu putea fi altfel, dacă a pierdut puncte cu formații care au retrogradat la finalul ediției 2014-2015 (Gazul și Oțelul). Partida cu Oțelul s-a jucat chiar în ultima etapă, când gruparea de la Malul Dunării era deja condamnată la eșalonul second.
LA UN PUNCT DE PLAY-OFF CU FC BOTOȘANI
În luna noiembrie a anului 2018, Ciobotariu i-a luat locul lui Costel Enache pe banca lui FC Botoșani. Momentul schimbării părea desprins din scena unui proces de divorț. Costel Enache a apărut la o conferință cu finanțatorul Valeriu Iftime, unde și-au mulțumit reciproc pentru colaborarea avută, și-au strâns mâinile, iar la scurt timp a urmat ”cununia”. Ciobotariu a luat loc la masă și a fost prezentat oficial.
Asemeni perioadelor de la Dinamo și ASA, ”Ciobi” s-a luptat pentru obiective mărețe. De această dată accederea în play-off. Până la finalul lui 2018 înregistrase câteva rezultate promițătoare (2-1 cu Universitatea Craiova, 1-1 cu Astra, 1-0 cu Sepsi și 1-0 cu Dunărea Călărași). Maniera în care a început anul 2019 era un alt semn că se află pe drumul cel bun (1-0 cu Chiajna, 1-0 cu Voluntari și 2-1 cu Dinamo). Ce nu își imagina Ciobotariu atunci e că a uitat de același ”dar” pe care îl mai întâlnise la Dinamo și ASA. După egalul cu Gaz Metan (1-1), Botoșaniul încă depindea doar de ea. Îi trebuia doar o remiză cu Viitorul și termina în primele șase, dar a pierdut în fața echipei lui Hagi (0-1) și a terminat la un punct de play-off.
Ciobotariu a rămas la Botoșani până la finalul lunii mai, terminând play-out-ul fără nicio emoție în privința retrogradării. Moldovenii s-au clasat pe locul doi, cu un bilanț de opt victorii, două egaluri și patru înfrângeri.
MINUSURILE LUI CIOBOTARIU
După cum am arătat mai sus, Liviu Ciobotariu a lăsat multe lucruri bune în urma sa, dar și misiuni pe care nu a reușit să le ducă până la capăt. Unele din motive obiective, cum a fost perioada de la Otopeni, unde oricât de mult ar fi vrut să salveze echipa de la retrogradare, era clar că nu dispune de resursele financiare necesare și nici de lotul potrivit care să-i asigure acea constanță de care avea nevoie.
Altele misiuni nu au fost duse la capăt din motive subiective. Cu Dinamo a dominat Liga 1 mai multe etape la rând în sezonul 2011-2012, dar nu a găsit cele mai potrivite soluții pentru a capacita la maxim lotul valoros de care dispunea. Nu a gestionat bine partidele care îi puteau oferi stabilitate în clasament (acel 2-2 cu Pandurii, înfrângerile cu Sportul și Petrolul) și, de ce nu, mai multă încredere în ținta pe care ”alb-roșii” o puteau atinge în stagiunea respective.
Aceeași problemă a întâmpinat-o și la ASA, când s-a împiedicat fix în partidele decisive. Duelurile cu Gaz Metan și Oțelul, formații care nu mai aveau nicio miză, adversari la prima vedere accesibili, trebuiau tratate cu mai multă seriozitate atât de Ciobotariu, cât și de elevii săi, ținând cont de obiectivul pentru care se luptau. Astfel de pași greșiți nu sunt permiși unei formații care își dorește să câștige titlul.
Aceeași observație o voi face și asupra mandatului de la Botoșani, când a fost la doar un meci de calificarea în play-off. Indiferent că vorbim de Dinamo, ASA sau FC Botoșani, Ciobotariu s-a lovit mereu de același obstacol: MECIURILE DECISIVE. Nu le-a gestionat cum trebuie. S-a aflat aproape de ”linia de finish”, dar nu a trecut de ea. A fost asemeni alpinistului care s-a împiedicat când mai avea doar un pas de făcut până la vârful muntelui.
Când jucătorii nu mai dau randamentul cerut, deși calitățile corespunzătoare unui obiectiv le au, intervenția fermă a tehnicianului este absolut necesară. Exact acest lucru îi lipsește lui Ciobotariu. Asta nu înseamnă că e prea târziu ca să-și îmbunătățească imperfecțiunile care l-au privat de niște perfomanțe fascinante.
La aproape 50 de ani, Ciobotariu încă are multe de arătat. Important e să conștientizeze ce are de corectat la el și la jucătorii pe care îi antrenează. În cazul de față la Hermannstadt, unde va debuta în această seară.
