Etapa a patra a Ligii a IV-a a început cu 23 de goluri în patru meciuri, iar Victoria Cluj a fost performera zilei.
Cu 9-1 a câştigat echipa lui Marius Suller meciul cu CFR Dej de la baza „Ardealul”, o partidă controlată în totalitate de către echipa care joacă sub denumirea oficilă de CS Supporter 2.0.
Clujenii nu au avut deloc emoţii cu o echipă din subsolul clasamentului, iar meciul a fost rezolvat până la pauză, când scorul era 6-1. Giurgiu a dat două goluri pentru formaţia sa, iar Matiş, Ionescu, Sântejudean, Unguruşan, Crăciun, Manu şi Codorean au fost ceilalţi marcatori ai clujenilor,. Pentru CFR Dej a înscris astăzi golul de onoare Benea, iar “feroviarii” rămân ultimii în clasament, spre deosebire de Victoria, care e pe locul doi, la un gol diferenţă de liderul Arieşul Mihai Viteazu.
Formaţia lui Artur Podar a învins-o cu 1-0 pe Victoria Viişoara, un rezultat neaşteptat la începutul partidei având în vedere diferenţa dintre cele două formaţii. Viişoara, însă, a făcut cel mai bun meci din acest debut de sezon şi putea scoate chiar un rezultat de egalitate la Mihai Viteazu. Pentru Arieşul a marcat singurul gol Pârţilă, în minutul 10, după care gazdele au trecut de câteva ori pe lângă majorarea avantajului, fără succes însă. Au fost trei puncte importante pentru liderul Ligii a IV-a, iar golul marcat avea să fie suficient pentru păstrarea primului loc la finalul zilei de sâmbătă.
În celelalte două meciuri de astăzi, scenariul a fost aproape asemănător. O echipă a fost cu ratările, iar cealaltă cu golurile. Olimpia Gherla a învins-o cu 3-1 pe CSM Câmpia Turzii, echipă care a ajuns la patru eşecuri consecutive. „Sârmarii”, însă, au motive să regrete din plin acest eşec. Trupa lui Andrei Pintilie, care a marcat, de altfel, şi golul oaspeţilor, şi-a creat multe ocazii la poarta gherlenilor, care aveau să se răzbune din plin. Extrem de pragmatici, Szabo şi Flaviu Mureşan, ultimul autor a două goluri, au profitat de şansele avute şi au adus o victorie importantă gherlenilor. Pe Câmpia nici norocul nu o ajută în acest debut de sezon, iar echipa din Câmpia Turzii rămâne cu doar două goluri înscrise în primele patru meciuri ale sezonului.
Ocazii multe a ratat şi Unirea Triteni în meciul cu Sporting Apahida, doar că fosta echipă a fraţilor Pintilie a pierdut şi mai rău. Cu 6-2 s-a impus Apahida la Tritenii de Jos, dar după o primă repriză în care Unirea a ratat ocaziile meciului. Triteniul a revenit de la 0-1 la 2-1, scor la care Nicoară, proaspăt tătic, a ieşit din nou în evidenţă. În partea secundă, experienţa Sportingului, greşelile din defensiva gazdelor, dar şi forma lui Bondor, autor a unui hattrick din postura de rezervă, au înclinat balanţa în favoarea Apahidei, care a obţinut cea mai clară victorie a sezonului. Tăbîrţă a dat o dublă, iar Samuel Matei a înscris celălalt gol al formaţiei lui Florin Pojar. De partea cealaltă, Triteniul rămâne cu golurile lui Bărbos şi Andrei Gall, cu impresia bună din acest meci, dar şi cu doar trei puncte în clasament după primele patru etape.
Runda a patra se va încheia duminică, atunci când va fi şi derby-ul dintre CS Floreşti şi Unirea Iclod.