foto: Dan Tăuţan/cfr 1907 cluj

CFR Cluj și-a recăpătat apetitul pentru victorie, după coșmarul cu AS Roma (0-5) în Europa League și pasul greșit de pe teren propriu în fața lui Gaz Metan (1-2). Ardelenii au înscris de două ori în poarta lui FC Argeș, formație pe care au dominat-o încă din primele minute.

Trupa lui Dan Petrescu a cerut penalty la prima fază notabilă a întâlnirii din această seară, care i-a avut în prim plan pe Adrian Păun și jucătorul gazdelor Leca. Spre dezamăgirea tehnicianului din Gruia, centralul nu a dictat nimic.

Campioana României a continuat să preseze și a reușit până la urmă să deschidă scorul prin Mario Rondon. Atacantul din Venezuela a primit pasa decisivă de la Ciprian Deac, care a speculat greșeala portarului Micle. Peste mai puțin de 10 minute, Rondon a introdus din nou balonul în plasă, realizând a doua dublă a sezonului după cea din partida cu echipa finlandeză KUPS, în play-off-ul Europa League.

Imediat după reluare, Rondon s-a aflat din nou în fața golului, dar șutul nu a fost suficient de puternic și Micle a scăpat cu fața curată. Deac a avut la rândul său șansa de a mări avantajul, dar mingea expediată din lovitură liberă a nimerit bara.

Argeșul putea da golul de onoare prin Maes, dar mingea s-a dus peste poartă. S-a terminat 2-0 pentru CFR Cluj, care se menține pe locul 3 în Liga 1, dar la trei puncte de primele două clasate Universitatea Craiova și FCSB.

Jsport.ro - Magazinul tau de incaltaminte si imbracaminte