JSport.roJSport.ro

Primele patru meciuri ale etapei a 13-a din Liga a IV-a au avut loc sâmbătă şi toate s-au terminat cu victorii ale gazdelor.

Vulturul Mintiu-Gherlii, CSM Câmpia Turzii, Olimpia Gherla şi CS Floreşti au câştigat la scoruri mai mult sau mai puţin aşteptate, dar şi după meciuri mai mult sau mai puţin „jucate”.

Spre exemplu, CS Floreşti-Armenopolis Gherla s-a întrerupt după aproximativ 20 de minute. Oaspeţii s-au prezentat, pentru a doua oară în acest campionat, doar şapte la un meci, iar la scorul de 5-0 un jucător al gherlenilor s-a accidentat şi, potrivit regulamentului, partida a luat sfârşit.

Golurile lui Svichi, Frătean şi Dîrjan, ultimul reuşind o „triplă”, rămân valabile însă, iar CS Floreşti obţine o victorie care o saltă, deocamdată, peste Someşul Dej în clasament. E a doua oară când floreştenii joacă un astfel de meci, cu CFR Dej, în runda a opta, partida oprindu-se după doar 13 minute.

Vulturul Mintiu-Gherlii a avut un joc mult mai uşor decât s-ar fi aşteptat cu Arieşul Mihai Viteazu. Cu 6-2 a câştigat trupa lui Alexandru Costişor, după o partidă în care a fost superioară mai ales în repriza secundă. De altfel, doar două minute a rezistat apărarea oaspeţilor fără să primească gol, Ovidiu Imbuzan deschizând scorul. Mărie a egalat la jumătatea primei reprize, însă tot două minute a ţinut şi acest scor.

Raul Morar a înscris pentru 2-1, dar şi pentru 3-1 imediat după pauză, gol după care Arieşul a căzut mai ales psihic. Daniel Pop a făcut 4-1, acelaşi Mărie reducând apoi din diferenţă. Olteanu şi Crăciun au mai înscris pentru „vulturi” până la final, pentru o victorie clară a Mintiului, care arată mult mai bine decât locul 11 în clasament ocupat înaintea acestei etape.

Olimpia Gherla a reuşit şi ea să-şi câştige meciul cu Unirea Dej 2, scor 1-0. Singurul gol al partidei de pe stadionul „Municipal” a fost marcat de Gorgan, la aproximativ 10 minute după startul reprizei secunde. A fost un joc în care gherlenii au ştiut să se ferească de emoţii şi s-au văzut mult şi în ofensivă, în faţa unei echipe care a demonstrat că poate pune probleme oricui în acest sezon. Dejenii au avut însă şi ghinion până acum, obţinând doar trei victorii, în meciul de la Gherla jucătorii lui Eusebiu Şuvagău nereuşind să repete, totuşi, evoluţia bună din derby-ul local cu Someşul Dej. Olimpia a jucat primul meci după două săptămâni, dar a urcat peste Supporter în clasament, echipa pe care trebuia să o întâlnească etapa trecută.

De dimineaţă, CSM Câmpia Turzii a câştigat fără prea multe probleme meciul cu CS Supporter 2.0. A fost 3-0 pentru formaţia lui Valentin Şandru, care a profitat din plin de absenţele din lotul oaspeţilor. Cei mai importanţi „suporteri” au fost implicaţi în meciurile de la copii şi nu au găsit înţelegere la „sârmari” să schimbe ora de disputare. Câmpia s-a apărat menţionând că ar fi lipsit de la ea jucători în caz contrar, astfel că raportul de forţe a fost în favoarea gazdelor, care au controlat aproape total jocul.

Dan Ştefan, cu o dublă, şi Duma au fost marcatorii CSM-ului, echipă care nu a mai pierdut de o lună în campionat şi a ajuns pe locul patru. „Ne interesează podiumul”, a anunţat antrenorul Valentin Şandru, Câmpia Turzii devenind un adversar extrem de incomod în acest sezon.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.