Someşul Dej a câştigat şi ultimul meci al anului, 3-2 în deplasare cu Luceafărul Oradea.
A fost un joc mai greu decât se aşteptau dejenii, în condiţiile în care evoluau pe terenul unei formaţii care a obţinut un singur punct în şapte etape.
Ba chiar Luceafărul a şi reuşit să deschidă scorul în meciul de la Sânmartin printr-un eurogol al lui Laza din lovitură liberă, însă Boerean a readus lucrurile la normal cu reuşita din minutul 33. Mult mai atenţi în partea secundă, dejenii au preluat conducerea după golul lui Brumă, din minutul 69.
Someşul a făcut 3-1 după ce “rezerva” Daniel Popa a înscris în minutul 89, dar au avut un final cu emoţii. Orădenii au redus din diferenţă în prelungiri, prin Covaciu, însă timpul rămas a fost insuficient pentru ca bihorenii să obţină al doilea punct al sezonului. Someşul a făcut, în schimb, 15 puncte şi, cel puţin până la disputarea tururor restanţelor din seria a zecea, a urcat pe locul 3 în clasament.
A fost a treia victorie din ultimele patru meciuri pentru dejeni, care au încheiat perfect o primă parte a sezonului începută dezastruos. O victorie şi patru eşecuri la rând a avut echipa finanţatorului Vicenţiu Ştir, care l-a instalat apoi antrenor pe Alpar Meszaros. Ajutat de Ionuţ Bal şi Fabian Băieşu, acesta a revitalizat echipa, iar dejenii şi-au asigurat o iarnă mult mai liniştită.
Înregistrarea partidei de la Sânmartin o puteţi vedea pe pagina de facebook a Someşului Dej.
Au mai intrat: Miholca, Moldovan, Popa. Antrenor: Alpar Meszaros