Foto: Facebook / National Football Team of Ukraine
SHEVCHENKO, ATUNCI ȘI ACUM În 2012, la penultimul său meci din carieră, Shevchenko îi dăruia țării sale prima victorie la un Campionat European (VIDEO). Condusă de Suedia în urma golului înscris de Zlatan Ibrahimovic, care s-a despărțit în acea vară de AC Milan pentru a scrie istorie în tricoul lui PSG, Ucraina a fost salvată chiar de cel mai bun marcator al ei. La cei 35 de ani pe care îi număra atunci nu lăsa să se vadă faptul că retragerea sa din fotbal bate la ușă. Mai întâi a restabilit egalitatea, după ce a reluat cu capul în plasa nordicilor un balon centrat de un coechipier. Tot din capul său avea să vină și golul victoriei, de această dată ajutat de un corner. Ucraina va pierde ultimul meci din grupă în fața Angliei și va rata calificarea în optimi. Shevchenko spunea adio sportului în care s-a afirmat cu gândul că a mai bifat un turneu final alături de Ucraina, chiar pe plaiurile natale, având în vedere că Ucraina a găzduit Euro 2012 alături de Polonia. Shevchenko ieșea din scenă cu 48 de goluri marcate la prima reprezentativă, record absolut pe care îl deține și în prezent.   În 2021, tot la Campionatul European și tot în fața Suediei, Ucraina a obținut o nouă victorie istorică, de această data cu Shevchenko în fotoliul de selecționer. Scorul a fost tot 2-1, Ucraina marcând acum prima, prin Zinchenko. Suedia a egalat prin Forsberg, dar naționala pregătită de legendarul fotbalist al echipelor Dinamo Kiev și AC Milan nu a abandonat lupta și în reprizele suplimentare a dat lovitura prin Dovbyk, calificându-se în premieră în sferturile Campionatului European. Pentru Shevchenko urmează un duel cu Anglia, chiar ultima selecționată pe care a înfruntat-o în cariera de jucător. Atunci a pierdut, rămâne de vazut ce se va întâmpla acum.   La prima vedere, Anglia e favorită, după ce a reusit performanța de a nu primi gol la acest turneu și de a învinge adversari de calibru precum Cehia, Croația, dar mai ales Germania. Să nu uităm, însă, că foarte mulți oameni din fotbal vorbeau despre Ucraina ca despre o echipă eliminată, după ce a câștigat un singur meci în faza grupelor. Tot un meci a câștigat și în 2012, cu deosebirea că atunci participau la Euro doar 16 echipe față de 24 în prezent. Ucraina a terminat grupa pe locul trei și a ocupat locul patru în clasamentul format din cele șase naționale aflate pe această poziție. A fost ultima echipă de pe locul trei care a îndeplinit punctajul necesar pentru a merge mai departe. Încă o dată, Shevchenko a dovedit că nimic nu e imposibil, așa cum a făcut-o și în 2012, în acel meci cu Suedia, când se afla la apusul carierei.
Jsport.ro - Magazinul tau de incaltaminte si imbracaminte