CFR Cluj va trage cortina peste etapa cu numărul 20 a Ligii 1 pe terenul Chindiei Târgoviște. Meciul este programat mâine, de la ora 20:00.
Aflată pe locul doi, cu trei victorii la rând și o remiză în 2021, campioana României încearcă să bifeze primul succes împotriva echipei lui Emil Săndoi în actuala ediție de campionat.
Târgoviștenii sunt o surpriză plăcută în această stagiune. După 19 meciuri ocupă locul 6, ultimul care asigură calificarea în play-off. Un merit aparte îl are actualul tehnician al dâmbovițenilor, unul pe care ”alb-vișiniii” l-au înfruntat până acum de cinci ori.
Cifrele înregistrate în confruntările dintre CFR Cluj și formațiile lui Săndoi:
- S-au jucat cinci meciuri. CFR a câștigat de două ori, a pierdut o dată, iar alte două jocuri s-au încheiat la egalitate. CFR a jucat de trei ori acasă și de două ori în deplasare.
- Ambele remize s-au terminat fără goluri. Singurul succes înregistrat de Săndoi în fața CFR-ului a fost la trei goluri diferență. Victoriile grupării ardelene au venit la două, respectiv un gol diferență.
- În cele cinci dueluri cu Emil Săndoi, CFR Cluj a avut trei antrenori diferiți (Francisc Dican, Vasile Miriuță și Dan Petrescu). Doi dintre ei au înfruntat de două ori echipele lui Săndoi în calitate de antrenori ai feroviarilor (Dican și Miriuță).
- Săndoi a întâlnit gruparea din Gruia antrenând trei cluburi diferite (Universitatea Craiova, Concordia Chiajna și Chindia Târgoviște). Cu primele două a avut câte două meciuri împotriva lui CFR Cluj.
- Trei dintre întâlniri au avut loc de când s-a introdus sistemul cu play-off și play-out în Liga 1. Două s-au desfășurat în ultimul sezon cu formatul clasic (cu 18 echipe, tur-retur).
- Din cele cinci întâlniri, una a avut loc în prima etapă de campionat, iar alta în ultima. CFR s-a mai întâlnit cu Emil Săndoi în ultimul meci al turului, dar și în primul joc al returului din Liga 1. O altă partidă s-a disputat în etapa a cincea din tur.
- În istoria întâlnirilor dintre actuala campioană și echipele lui Emil Săndoi s-au marcat opt goluri. Cele mai multe le-a înscris CFR Cluj (4), urmată de Universitatea Craiova (3) și Concordia Chiajna (1).
- CFR a condus în cele două victorii obținute. Tot de două ori au condus și formațiile lui Săndoi, însă doar una s-a impus în final (Craiova), alta pierzând în final (Chiajna).
- Bawab este golgheterul acestor întâlniri (2 goluri), urmat de Alex Băluță, Neluț Roșu, Cristi Bud, Cristian Lopez, Billel Omrani și Bruno Guimaraes. Ultimii patru au înscris pentru CFR, primii doi pentru Craiova, iar Neluț Roșu a punctat în calitate de fotbalist al Chiajnei.
- Săndoi nu a fost angrenat în cupele europene (dar nici nu s-a calificat) când a înfruntat CFR-ul. În 2015 s-a clasat pe cinci, dar nu a putut lua locul CFR-ului (care a terminat pe trei și era în insolvență, neavând drept de participare în Europa). Formația olteană (pe atunci CSU Craiova) împlinise abia doi ani de la înființare și nu a primit licența UEFA. CFR a fost implicată în cupele europene abia la ultima confruntare, din turul actualei ediții de campionat (la câteva zile după întâlnirea cu târgoviștenii, feroviarii au eliminat-o pe KuPS Kupio și s-a calificat în grupele Europa League pentru al doilea an consecutiv).
- Săndoi a prins doar un sezon în întregime când a înfruntat CFR-ul (2014-2015, la Craiova), în altul fiind demis chiar după o confruntare cu echipa clujeană (2016-2017, la Chiajna). În ediția curentă rămâne de văzut dacă va continua la Chindia până la finalul campionatului.
- Cristian Bălgrădean a înfruntat de trei ori CFR-ul (unde se află în prezent) cu Săndoi antrenor (de două ori la Craiova, o dată la Chiajna). Două meciuri le-a terminat cu poarta intactă (la Craiova), iar în ultimul a încasat două goluri (la Chiajna, în vara lui 2016). Virgil Drăghia a apărat în celălalt meci al Chiajnei (și a încasat două goluri), iar în poarta Chindiei s-a regăsit Mihai Aioani (tânărul goalkeeper a închis poarta în fața campioanei en-titre).
- Mateo Susic a fost integralist pentru CFR Cluj la prima confruntare cu o formație antrenată de Săndoi. Fundașul bosniac a plecat din Gruia după un singur sezon, dar s-a întors în vara lui 2019. Mâine s-ar putea regăsi în echipa de start a feroviarilor. În meciul cu Chindia din toamnă a fost introdus de Dan Petrescu în minutul 72.
- Adrian Păun a evoluat integralist în al doilea meci cu formațiile lui Săndoi. Pe tot parcursul întâlnirii s-a regăsit și căpitanul Mario Camora (absent la primul joc). Sunt cei mai longevivi fotbaliști ai CFR-ului în istoria acestor dueluri. Camora va împlini un deceniu în tricoul vișiniu la vară, iar Păun joacă la prima echipă din sezonul 2013-2014.
- Camora a bifat toate minutele și în cele două confruntări cu Chiajna, dar nu a fost utilizat cu Chindia. Păun a fost integralist în meciul tur, iar în al doilea joc a intrat în minutul 41. Mijlocașul ajuns la 25 de ani s-a regăsit și în confruntarea cu Chindia din toamna anului trecut, când a intrat în minutul 46.
- La al doilea duel cu Chiajna lui Săndoi, Omrani (aflat și acum în Gruia) a intrat în minutul 59 și a înscris golul victoriei pentru echipa clujeană. Francezul cu origini algeriene a evoluat și în partida cu Chindia din toamnă, din minutul 46.
- La ultima confruntare cu o echipă antrenată de Săndoi (Chindia), din tabăra clujeană au mai lipsit Ciprian Deac, Mario Rondon și Cristian Bălgrădean (toți trei sunt jucători de bază ai feroviarilor la ora actuală). La duelul respectiv, fostul antrenor din Gruia, Dan Petrescu, i-a menajat pentru întâlnirea cu finlandezii de la KuPS Kupio (din play-off-ul Europa League).
- La duelul de mâine, Deac și Rondon vor juca pentru prima dată împotriva unei echipe a lui Săndoi în calitate de fotbaliști ai CFR-ului. Tot mâine, Bălgrădean ar apăra pentru prima dată poarta clujenilor în fața unei formații a lui Săndoi. Prezența lui Bălgrădean e sub semnul întrebării, din cauza unei accidentări suferite în partida cu Sepsi, de acum două săptămâni.
- Pentru Edi Iordănescu va fi primul duel pe banca CFR-ului împotriva unei formații antrenate de Emil Săndoi.
Cele cinci confruntări ale CFR-ului cu echipele lui Emil Săndoi:
I. CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-0, 7 decembrie 2014, ultima etapă a turului
II. Universitatea Craiova – CFR Cluj 3-0 (dublă Bawab, Alexandru Băluță), 30 mai 2015, ultima etapă a sezonului
III. CFR Cluj – Concordia Chiajna 2-0 (Cristian Lopez, Bruno Guimaraes), 24 iulie 2016, prima etapă a sezonului regulat
IV. Concordia Chiajna – CFR Cluj 1-2 (Neluț Roșu penalty / Cristi Bud, Billel Omrani), 28 octombrie 2016, prima rundă a returului în sezonul regulat
V. CFR Cluj – Chindia Târgoviște 0-0, 27 septembrie 2020, etapa a cincea din sezonul regulat