Teodora Albon a fost aleasă, în weekend, preşedinte al AJF Cluj şi e pusă pe fapte mari.

Fostul arbitru ştie că are o provocare imensă în faţă şi o recunoaşte deschis.

“AJF Cluj are o problemă mare la nivelul credibilităţii. Îmi doresc să schimb această imagine. Sunt multe proiecte pe care dorim să le rezolvăm, iar încet şi cu foarte multă răbdare vrem să aducem AJF Cluj acolo unde îi este locul, printre AJF-urile fruntaşe. Şi nu doar din punct de vedere al competiţiilor, ci şi din punct de vedere al credibilităţii. Credibilitatea şi imaginea AJF-ului sunt cele mai mari probleme”, a spus noul preşedinte al AJF Cluj.

Teodora Albon e prima femeie din România care a ajuns în această funcţie şi nu ar fi candidat dacă nu ar fi avut susţinere.

“Sunt implicată la AJF încă din 2018 şi, cunoscând problemele şi oamenii care veneau la noi, mi-am dorit să schimb faţa AJF-ului. Am considerat că este momentul ca vechea conducere, care şi-a făcut datoria de atâţia ani, să fie înlocuită de aripa tânără, care vine cu forţe proaspete, idei noi şi cu o mai mare dorinţă de muncă. M-am consultat cu membrii afiliaţi, pentru că nu am vrut să merg din start pe locul doi. I-am simţit pe cei din teritoriu alături de mine şi pe cei care au dorit schimbarea”, a mai spus Teodora Albon.

Noul preşedinte al AJF Cluj a obţinut 64 de voturi, din cele 89 valabil exprimate.

1 COMENTARIU

  1. Bai Bokuletule, du-te bai peste spagarii aia de arbitrii, si da-le un cap in gura la nesimtitii astia !! 🙂 Bai, dar cum isi permit astia sa fure in plina plandemie, nu e posibil asa ceva, domnule primar, astia trebuie executati pe mijlocul acelui stadion frumos re-construit de dvs., ceva cu Hysteria Arena parca se numeste !! 🙂 Sau trimisi direct in North Koreea, s-ar simti acolo ca acasa !! 🙂

Dă-i un răspuns lui Gica Hagi Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.