CFR Cluj a revenit duminică din cantonamentul desfăşurat în Austria, iar marţi va efectua primul antrenament prin care va pregăti duelul cu Viitorul, din Supercupa României.

Această săptămână va fi ultima lejeră pentru clujeni din următoarele două luni, pentru că apoi vor urma câte două meciuri pe săptămână.

Ardelenii au de trecut patru tururi până la grupele unei competiţii europene, adică opt meciuri, care se vor disputa între 9 iulie şi 29 august. La aceste partide se vor adăuga jocurile din Liga 1, astfel că CFR-iştii nu vor avea prea mult timp liber în perioada următoare.

Evident, asta în cel mai fericit caz pentru ardeleni, care îşi pot „simplifica” programul dacă vor fi eliminaţi din Europa, însă nimeni de la CFR nu se gândeşte la acest lucru.

„A fost o perioadă lungă de pregătire, dar am avut rezultate foarte bune şi toată lumea e mulţumită. Suntem pregătiţi din toate punctele de vedere pentru Supercupa României, acolo unde ne aşteaptă un meci important, după care ne vom gândi la meciul din Europa. Nu ştiu dacă putem câştiga tur-retur cu Astana, dar important e să ne calificăm. Şi cu două egaluri putem face acest lucru”, a spus Adrian Păun, înaintea Supercupei de sâmbătă.

Meciul cu Astana, din deplasare, se va juca marţea viitoare, de la ora 16:00, iar returul e programat în 17 iulie, de la ora 21:00, în Gruia.

Jsport.ro - Magazinul tau de incaltaminte si imbracaminte