
Pe lângă meciul Universităţii Cluj, în etapa a treia a Ligii a IV-a s-au mai disputat, sâmbătă, încă trei partide.
Sticla Turda a câştigat la Mihai Viteazu aşa cum era de aşteptat, 1-0, golul lui Silaghi făcând ca echipa turdeană să aibă punctaj maxim în acest sezon. La câţiva kilometri distanţă, Olimpia Gherla a dat cinci goluri la Câmpia Turzii, “dubla” lui Chendrean şi golurile lui Dascăl, Rus şi Szabo făcând ca reuşita lui Voiculeţ să conteze doar pentru scorul final, 5-1.
Cu acest succes, cel puţin până la jocul dintre Vulturul Mintiu Gherlii şi Someşul Gilău, trupa lui Laur Aştilean şi Csaba Kilin a urcat pe primul loc în clasament, cu un golaveraj de 9-2.
Tot ieri a câştigat şi Armenopolis Gherla, însă mult mai greu, 2-1 în faţa Unirii Floreşti. Ambele goluri ale gazdelor au venit abia în ultimele 10 minute, Daniel Moldovan având un aport decisiv de fiecare dată. După ce a scos un penalty transformat de Marian Ionuţ, jucătorul venit de la Viitorul Feleacu în această vară a reuşit să marcheze golul victoriei, şutul său fiind deviat de un fundaş advers.
Armenopolis a bifat şase puncte în acest sezon, etapa trecută fiind învinsă clar la Gilău, 2-6.