JSport.roJSport.ro
Sursă foto: Cristian Cosma

FC Universitatea Cluj s-a duelat azi cu una dintre echipele de tradiţie, Unirea Alba Iulia, pe Stadionul ,,Cetate”, de unde ,,studenţii” s-au întors cu toate cele trei puncte, scor 0-7.

După 10 minute scurse din joc Ene a tras la poartă de la 14 metri, iar mingea a trecut pe lângă portarul Suciu, 0-1. Goga (25, 29) a trecut de două ori pe lângă majorarea scorului, prima oară a trimis mingea din lovitură liberă în bara transversală, iar a doua oară a reluat pe lângă.

Uniristul David (36) a şutat de la 16 metri, dar balonul s-a dus pe lângă poarta apărată de Albuţ, iar la faza următoare tot David a adus pericolul în careul lui “U”, în urma unei lovituri de cap deviate. Cu cinci minute înainte de finalul primei reprize Goga a bătut perfect o lovitură liberă de la 18 metri şi a mărit avantajul Universităţii, 0-2. Finalul primelor 45 de minute a fost marcat de ratarea lui Ene din careul mic, cu poarta goală, centrarea venind de la Micaş.

Imediat după fluierul de start al reprizei secunde Hordouan (47) a înscris al treilea gol al Universităţii, 0-3. Cordoş (50) a marcat şi el, 0-4, printr-o lovitură de cap, în urma unui corner executat de Goga, care a realizat hattrick-ul (58, 71), 0-6, iar proaspătul intrat Lemnaru (89) a închis tabela, 0-7.

Astfel, Universitatea s-a întors cu toate cele trei puncte de la Alba Iulia şi poate promova în Liga a II-a săptămâna viitoare, dacă va câştiga cu Gaz Metan Mediaş II. Performanţa Ighiu a pierdut cu 0-3 la Galda, iar distanţa dintre ea şi Universitatea este de 13 puncte cu cinci etape înainte de finalul sezonului.

Unirea Alba Iulia

Suciu
Giurgiu
Onacă
Scrob
Morar
I. Grozav
Goguţa
Davidaş
Selagea
Captiu
David

Au mai intrat: Matei, Iacşa, De Marco, Lăsconi. Antrenor: Adrian Bicheşi.

FC Universitatea Cluj

Albuţ
Manu
Cordoş
Abrudan
Takacs
Micaş
Giurgiu
Haţiegan
Goga
Hordouan
Ene

Au mai intrat: Ursu, Saroşi, Greu, Lemnaru. Antrenor: Adrian Falub.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns la “U” Cluj a făcut scor la Alba Iulia. ,,Studenţii” mai au nevoie de o victorie pentru a promova în Liga a II-a – Transilvania24.ro Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.