Universitatea Cluj vrea să devină prima echipă care câștigă pe terenul Stelei în acest sezon. Cele două formații se întâlnesc în Ghencea, în derby-ul etapei a 14-a din Liga secundă. Partida poate fi urmărită la televizor marți, de la ora 17:00, pe Look Sport+. Meciul va fi disponibil și pe platforma www.primaplay.ro.

”Noi, din păcate, înfrângerile pe care le-am avut au fost în deplasare. Dar mizez mult pe determinarea, pe ambiția jucătorilor mei mult mai tineri de a obține performanță”, a declarat antrenorul studenților, Erik Lincar.

Șepcile roșii ocupă locul doi în clasamentul ligii secunde, la nouă de liderul Petrolul Ploiești.

”Trebuie să fim și noi foarte atenți, mai ales că avem ultimul joc (din 2021 – n. red.) la Ploiești. Ei mai joacă și cu Hermannstadt, iar dacă vor câștiga aceste două meciuri sunt 90% promovați”, a adăugat Lincar.

”Putem să spunem că este un derby, prin prisma locurilor în clasament. Va fi un meci interesant. Trebuie să demonstrăm că suntem U Cluj pe teren și să câștigăm.” Andrei Blejdea, Universitatea Cluj

De două ori campion al României ca jucător în tricoul roș-albastru, Erik Lincar rămâne neutru în conflictul dintre echipa armatei și FCSB.

”Situația este că Steaua are două echipe, până la urmă nimeni nu știe care e cea principală. Poate că mă voi lega sufletește în momentul când va exista una singură”, a subliniat Lincar.

Pentru tehnicianul ardelenilor va fi primul meci pe noua arenă a Stelei, ocupantă a locului șase în ierarhie.

”Când jucam eu, apa era undeva la 50 de centimetri pe toată suprafața terenului. Erau bălți, noroaie. Păcat că nu am prins vremurile astea.” Erik Lincar, antrenor Universitatea Cluj

Jsport.ro - Magazinul tau de incaltaminte si imbracaminte