Naţionala Siriei are un nou preparator fizic. Acesta este Bogdan Părăvan, fost jucător la CS Floreşti, acolo unde a devenit şi campion al Ligii a IV-a.
Fostul căpitan al floreştenilor a ajuns, între timp, să lucreze ca preparator fizic la campioana României, CFR Cluj, iar de o lună a ajuns tocmai la naţionala Siriei.
“Conjunctura a făcut să vin aici. Plus dorinţa mea de continuitate în acest domeniu. Oferta a venit printr-un prieten, Horaţiu, preparator fizic în cadrul staff-ului lui Mirel Rădoi şi m-a întrebat dacă vreau să fiu în staff-ul românului Valeriu Tiţa, actual selecţioner al Siriei”, a spus Bogdan Părăvan.
Fostul jucător s-a gândit dacă să accepte oferta de a merge într-o ţară pe care mulţi o asociază cu terorismul. Spune că impactul a fost destul de mare după ce a ajuns în Siria, urmele războiului sunt peste tot, dar între timp situaţia s-a schimbat.
“Am discutat cu familia, m-am consultat, luând în considerare ţara în care urma să ajung, însă am vorbit şi cu antrenorul care m-a asigurat că totul e ok aici şi nu am motive de îngrijorare. Ajungi aici şi vezi, totuşi, oraşe, sate complet distruse, bombardate, nu e foarte uşor. Dar am întâlnit şi oameni foarte buni, sirieni primitori, cu mult bun simţ, care m-au ajutat şi mi-au explicat că totul este bine aici în ţară”, a mai spus Bogdan, într-un interviu pentru Look Sport.
Mai jos puteţi afla şi ce i-a făcut mai uşoară adaptarea lui Bogdan la Damasc.