Meciurile din fotbalul amator se pot relua destul de repede, deşi se părea că sezonul 2020/2021 este compromis.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a semnat un ordin comun cu Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, prin care sunt acceptate testele rapide antigen pentru sportivi.
Acest lucru înseamnă că o echipă de fotbal nu mai trebuie să plătească chiar şi peste 15.000 de lei pe lună doar pentru testare. Cum testele rapide sunt mult mai ieftine, şi le permit inclusiv cluburile din fotbalul amator, iar principalul obstacol în reluarea meciurilor din ligile a patra şi a cincea a fost înlăturat. Ordinul comun va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial, adică în maxim câteva zile.
AJF Cluj va decide în următoarea perioadă cum se va relua fotbalul amator, foarte probabil urmând să existe şi un play-off.