foto: FC Unirea Dej oficial/facebook

Unirea Dej a rămas fără antrenor şi preşedinte executiv într-o săptămână.

Dacian Nastai a fost demis după ultima etapă de campionat, iar astăzi a fost rândul preşedintelui Gabriel Magdaş să plece de la echipă.

“O decizie personală”, ne-a spus fostul oficial al Unirii, care a subliniat că nu rezultatele slabe l-au făcut s-o lase pe Unirea.

“Demisia o aveam de vreo două săptămâni depusă şi mi-au acceptat-o acum, în 15 octombrie. A fost o decizie personală şi am considerat că e mai bine aşa. A fost o despărţire cu acordul părţilor şi nu a avut nicio legătură cu parcursul echipei. Unirea Dej are un lot care îşi poate atinge foarte uşor obiectivul, adică salvarea de la retrogradare. De altfel, acesta a fost mereu obiectivul scris. Că lucrurile s-au dus într-o altă zonă de performanţă, asta e altceva. Dar încă o dată, la ce lot există acum, obiectivul e realizabil fără niciun fel de probleme”, a precizat, pentru CJSport, Gabriel Magdaş.

Cel care a contribuit, alături de fostul antrenor, Dragoş Militaru, la transformarea Unirii Dej dintr-o echipă mediocră de liga a treia într-o formaţie aflată la un pas de a juca barajul de promovare în prima ligă, spune că s-a despărţit în condiţii bune de club.

“M-am înţeles bine cu toţi, nu mi-a reproşat nimeni nimic. De altfel, nu am luat decizii la club de unul singur. Era normal să vină un an ca acesta, pentru că în vară am schimbat mai mult de jumătate din lot. Nu exista omogenitate, mă aşteptam, dar cu mai multă atenţie şi noroc puteam fi relaxaţi la mijlocul clasamentului. Lotul l-am făcut, împreună cu antrenorul şi colegii, pentru vreo 3 ani de-acum înainte. Nu ştiu ce voi face acum. Stau să mă liniştesc un pic, după care voi vedea dacă va mai fi fotbal sau altceva. Evident, nu exclud o altă colaborare cu Dragoş Militaru. S-a înţeles greşit atunci plecarea lui de la Dej. El a vrut undeva mai sus. După plecarea lui de la Chindia, din câte ştiu, nu a fost ofertat pentru o reîntoarcere la Dej”, a mai spus Gabriel Magdaş.

După nouă etape din liga secundă, Unirea Dej e pe locul 18, cu o linie de clasament de două victorii, un egal şi şase înfrângeri.

Jsport.ro - Magazinul tau de incaltaminte si imbracaminte