foto: Cosmina Măcicăşan

Universitatea Cluj a pierdut, 0-2, meciul cu Metaloglobus Bucureşti, din etapa a cincea a Ligii a II-a. 

Cu viitorul director sportiv, Dinu Gheorghe, în tribune, dar fără Goga şi Gavra în lot, “şepcile roşii” au bifat a treia înfrângere consecutivă.

Clujenii au început tare partida din Capitală, iar elevii lui Cristi Dulca și-au înghesuit adversarul în primele 10 minute. Pârvulescu şi mai ales Florescu, cel care nu a reuşit să-l învingă pe Nedelcovici din 5 metri, au ratat deschiderea scorului. După ce au scăpat fără gol, bucureştenii au ieşit şi ei la joc, iar Claudiu Herea l-a testat primul pe Dur-Bozoancă. Cu patru minute înainte de finalul primei părţi, gazdele au reuşit să marcheze. Acelaşi Claudiu Herea a trimis în bară din lovitură liberă, iar mingea a ricoşat cu noroc la fratele său Ovidiu, care a trimis-o în poarta goală.

Bucureştenii au început repriza a doua exact cum au terminat-o pe prima. Ovidiu Herea a înscris pentru 2-0 cu o lovitură de cap, dintre Inacio şi Crăciun, iar “U” era la pământ. Acelaşi atacant al gazdelor i-a iertat pe clujeni de golul al treilea după numai două minute, în timp ce clujenii nu au pus în pericol poarta gazdelor decât prin şuturi de la distanţă.

Pe final, lui Andrei Lungu i s-a făcut milă de fosta sa echipă şi l-a concurat pe Herea la ratarea meciului, dar Metaloglobus a câştigat până la urmă fără să forţeze prea mult. Pentru “U”, în schimb, începe o nouă săptămână agitată, în care inclusiv antrenorul Cristi Dulca ar putea părăsi echipa, mai ales dacă va veni Dinu Gheorghe la club.

Metaloglobus Bucureşti

Nedelcovici
Coman Al.
Cazan
Lung
Ciubotaru
Sota
Lungu
Ciocâlteu
Herea Cl.
Duminică
Herea Ov.

Au mai intrat: Ghenovici, Plămadă, Chiriac. Antrenor: Marius Măldărăşanu

“U” Cluj

Dur-Bozoancă
Gomes
Crăciun
Inacio
Takacs
Dican
Ceitil
Miranda
Florescu
Pârvulescu
Pop Al.

Au mai intrat: Mendez, Taub, Vomir. Antrenor: Cristian Dulca

Jsport.ro - Magazinul tau de incaltaminte si imbracaminte

2 COMENTARII

  1. “timpul le rezolva pe tote”
    Toate stradaniile lui Dulca nu au adus acel PLUS care sa o inscrie pe U Cluj prima candidata si favorita la promovare in prima liga 1-a. Nu trebuie acuzat Dulca.A mostenit o trupa de batrani si refacera lotului cu forte proaspete straine nu a adus omogenitate in joc si nici jucatorii nu au fost capabili sa inpuna in teren conceptul antrenorului. Se pare ca dulca a ramas singur iarasi (ca si Sabau) sa se lupte cu morile de vant. Metodistul a disparut asa cum a disparut si sezonul trecut. Acum daca se aduce un alt director tehnic si antrenori noi cred ca se va duce o lupta sa scape echipa de la retrogradare. Deci sa nu ne mai face planuri de prima liga si sa fim bucurosi daca o vom vedea pe U si la anul in liga 2-a.

  2. A moștenit o trupa de batrani dar adevărați U-isti iar de cei tineri s-au debarasat rapid!.Si de fapt cine și-a ales jucătorii?Nu cumva antrenorul?Ce semeni aceea culegi!Cand îți Bati joc de copiii pe care ii crești Dumnezeu îți da ce meriți!Sa joace cu portughezii și cu cei de la Hagi!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.