JSport.roJSport.ro

CFR Cluj nu a ieşit din insolvenţă nici la termenul din mai, tot din cauza unor creanţe solicitate de diverşi creditori în ultima perioadă.

Interesant este că termenul de judecată stabilit pentru 26 mai a fost „mutat” pe 20 iunie, iniţial, de către instanţă, însă la cererea administratorului judiciar acesta s-a judecat tot în luna mai, însă pe 23.

Din păcate pentru feroviari, judecătorul sindic a luat aceeaşi decizie ca la termenul din 31 martie, şi a mai dat un răgaz de o lună CFR-ului să-şi rezolve problemele care o împiedică să iasă din insolvenţă.

„Admite excepţia autorităţii de lucru judecat ridicată de instanţă din oficiu. Respinge cererea administratorului judiciar „RTZ & Partners” SPRL de închidere a procedurii de reorganizare a debitorului F.C. CFR 1907 CLUJ SA, pentru autoritate de lucru judecat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care va fi depus la Tribunalul Specializat Cluj. Stabileşte termen în vederea verificării stadiului procedurii pentru data de 27 iunie 2017, ora 11, sala 102. Pronunţată în şedinţă publică din 23.05.2017”, este decizia Tribunalului Specializat Cluj, astfel că o hotărâre favorabilă este aşteptată peste o lună.

“S-a preschimbat termenul, într-adevăr, şi s-a judecat în 23 mai. S-a dat un nou termen pentru luna viitoare. Azi nu se va mai judeca nimic legat de acest caz”, ne-a confirmat, vineri dimineaţa, un reprezentant al Tribunalului Specializat.

În acea perioadă, însă, CFR-ul se va afla în plin cantonament pentru următorul sezon al Ligii I, iar cum şansele ca echipa să evolueze în cupele europene din 2018 scad simţitor, viitoarea ediţie de campionat pare deja compromisă.

UPDATE

CFR Cluj mai are o şansă luni, atunci când se va judeca la Curtea de Apel contestaţia depusă de administratorul judiciar. Tot în acea zi, însă, se va da o decizie şi la apelul formulat de către SC Joma România SRL, cu sediul în Târgu Mureş, care a pierdut, în primă instanţă, procesul cu CFR Cluj pentru recuperarea unei creanţe de aproximativ 500.000 de euro.

Joma - JSport.roJSport.ro

2 COMENTARII

Lasă un răspuns la ADIO, Europa! Lovitură încasată de CFR Cluj. Formația clujeană nu va putea juca în Europa nici peste un an | www.actualdecluj.ro Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.