„U” Cluj a fost egalată la ultima fază a meciului cu Chindia, 2-2, gol validat şi după consultarea VAR-ului.
Doar că arbitrul Istvan Kovacs nu a verificat, spun clujenii, faultul care trebuia.
Aceştia se leagă de o împingere asupra lui Romario Pires, iar preşedintele Universităţii, Radu Constantea, a reacţionat dur după meci.
„Suntem extrem de dezamăgiţi. Un fault la Pires înainte de al doilea gol. E o fază extrem de simplă, pe care o vedem în foarte multe campionate. Împotriva noastră în permanenţă avem greşeli, dar dacă şi cu o asemenea brigadă există asemenea greşeli, nu ştiu dacă mai are rost să continuăm. Ne simţim vânaţi de arbitri. Deja lucrurile se adună, pierdem puncte importante”, a spus preşedintele lui „U” Cluj, la Prima Sport.
Nici Alex Chipciu nu a rămas dator. „Arbitrii şi-au bătut joc de noi în sezonul ăsta. Am avut penalty-uri cu închisoare şi suspendare”, a spus la flash-interviu şi jucătorul clujenilor.
Mai jos aveţi discursurile celor doi la finalul partidei cu Chindia.