Someşul Dej a suferit a treia înfrângere consecutivă, 3-5 cu Gloria Bistriţa.
A fost un meci spectaculos pe stadionul “Jean Pădureanu” şi pe care gazdele l-au început perfect.
Curtuiuş şi Nalaţi au dat două goluri în primele 15 minute, dar dejenii nu s-au dat bătuţi. Butta şi Maxin au reuşit să înscrie şi ei rapid de două ori, iar în minutul 31 scorul era 2-2. Nu s-a terminat aşa prima repriză, pentru că Meşter a fructificat un corner şi a adus-o pe Gloria în avantaj.
Cei care au început mai bine partea secundă au fost tot bistriţenii. Vărărean a făcut 4-2 în primul minut de la reluare. Nebunia a continuat, iar un nou gol a venit după doar patru minute. Brumă a redus din diferenţă. Curtuiuş a liniştit definitiv meciul cu golul de 5-3 în minutul 65, iar Gloria a câştigat un meci al orgoliilor.
Pentru Someşul Dej a fost a treia înfrângere consecutivă, iar formaţia lui Mircea Bolba ocupă locul 8 în seria a 10-a a Ligii a III-a. Mai jos aveţi înregistrarea meciului transmis în direct de sportul bistriţean.
Someşul Dej
Au mai intrat: Cifor, Trif, Rus S. Antrenor: Mircea Bolba
Gloria Bistrița – Somesul Dej, etapa a 4 a din Liga a treia, stadion Jean Padureanu…
Publicată de Sportul bistritean pe Sâmbătă, 3 octombrie 2020