Universitatea Cluj a terminat la egalitate, 1-1, meciul din deplasare cu Hermannstadt, din etapa a treia a play-out-ului.

Clujenii au avut două bare şi au fost salvaţi de Daniel Popa, cu un gol superb în minutul 90+7.

După reuşita atacantului Universităţii, oamenii aflaţi pe cele două bănci tehnice s-au îmbrâncit şi au fost aproape de bătaie. Mitrea şi Piţian au văzut cartonaşul roşu.

„S-a umflat muşchii pe un angajat de la Hermannstadt care a fost pe la CFR Cluj. Când am trecut pe lângă bancă m-a înjurat, mi s-a părut incredibil”, a spus Alex Chipciu după meci. Ianis Stoica a marcat golul sibienilor, însă jucătorul lui Hermannstadt a fost înjurat din nou de către fanii Universităţii, ca în meciul de Cupă de miercuri. Suporterii nu au uitat modul în care Stoica a plecat de la echipă şi a semnat, ulterior, cu Hermannstadt.

„E dureros că s-a întâmplat asta, dar îi respect în continuare. Am mâncat o pâine de la Universitatea Cluj. E decizia lor dacă vor să mă înjure, nu vreau să le răspund”, a spus Ianis Stoica, la Prima Sport. Mai jos aveţi rezumatul meciului şi declaraţiile lui Chipciu şi Ianis Stoica.

 

 

Jsport.ro - Magazinul tau de incaltaminte si imbracaminte